Mineritul aurifer pe bază de cianuri: lecţia ghaneză

La sfîrşitul lunii august, mai mulţi jurnalişti cunoscuţi din România au fost invitaţi de către compania minieră RMGC să petreacă o săptămînă în Noua Zeelandă. Scopul invitaţiei era de a vedea, „la faţa locului“, o exploatare minieră bazată pe tehnica folosirii cianurilor. La întoarcere, Ioan T. Morar a declarat că a băut apă chiar din lacul cu cianuri al minei Martha din Waihi. Fără urmari. În concluzie, mineritul pe bază de cianuri nu este periculos pentru mediu şi aduce beneficii comunităţilor implicate şi statului.   William TSUMA, Gold Mining in Ghana. Actor, Alliances and Power, LIT Verlag, Colecţia „ZEF Development Studies“, Münster, 2010, 240 p.   Am fost uimit de lejeritatea cu care oameni inteligenţi şi, de bună seamă, bine informaţi compară Noua Zeelandă cu România. Comparer ce qui est comparable, spune o vorbă franţuzească. Cele două ţări nu pot fi comparate, pentru că le despart multe (istorie, economie, tipul de societate etc.), dar ceea ce interesează aici este faptul că o groapă a Marianelor desparte „tehnicile guvernării“ (Foucault) din România de cele din Noua Zeelandă. Maniera în care guvernanţii înţeleg să-şi conducă guvernaţii este radical desosebită în cele două ţări. Ca, de altfel, şi maniera în care populaţia reacţionează […]