Mircea Eliade şi (nu numai) evreii…

Lui Teşu Solomovici, editor şi publicist cunoscut, căruia îi plac subiectele fierbinţi, controversate, nu putea să-i scape „cazul Eliade“, cu trecutul său sulfuros, refulat, precum şi trădarea unei prietenii…Cum subliniază de la început autorul cărţii Mircea Eliade şi evreii. Din culisele unui divorţ (Editura Teşu, Bucureşti, 2007): „Încă o încercare adăugată străduinţei de decriptare a operei şi a vieţii celebrului savant şi scriitor român“. Cartea se bizuie pe o documentare amplă, din care nu lipsesc opiniile lui Z. Ornea, Leon Volovici, Andrei Oişteanu, Norman Manea, Mihail Sebastian, Moshe Idel şi, bineînţeles, Florin Ţurcanu, cu lucrarea sa de referinţă Mircea Eliade. Prizonierul istoriei. Spre deosebire de Ţurcanu, care plasează către sfîrşitul cărţii sale episodul declanşator al controversei Eliade, Teşu îl situează chiar la început. Căci de acolo a izbucnit zavera. Rememorăm.   O revistă israeliană, Toladot, „prea obscură pentru a fi luată în consideraţie“ (Ţurcanu), publica, sub semnătura lui Th. Lavi (Theodor Loewenstein) – intelectual prob, bun cunoscător al interbelicului românesc, el însuşi originar din România, şi care nu putea fi ignorat –, un articol critic la adresa savantului Gershom Scholem, vechi prieten cu Eliade încă din vremea faimoaselor întîlniri de la Eranos, care nu ştia însă de trecutul extremist al […]