Mircea Ivănescu 1931-2011

Am mîngîiat pisicile lui Prin anii ’80, nu știu cine l-a sfătuit să vină-n București. La centru. Pînă atunci îl fotografiasem ocazional, de cîteva ori, în Sala Oglinzilor. Ne întîlneam deseori la restaurantul Primăvara și îl vedeam cum suferă. Orașul nu-i făcea bine deloc: „Ce-ai căutat aici?“, îl întrebam. De obicei tăcea și parcă îndesa înghițiturile de votcă. Cînd am participat, în 1980, la un colocviu al revisteiTransilvania, organizat de Mircea Tomuș, l-am vizitat și acasă. Avea multe pisici. Îi mîngîiam pisicile și-n acest timp fața i se lumina. Îi văd ochii de dincolo de dioptrii, plini de bucurie. I-am zis: „Mircea, eu n-o fac pentru tine, o fac pentru mine“. Zice: „Unde locuiești?“, „La hotelul Traian.“ „Cît stai? Ți le împrumut. Hai să le ducem acolo pe toate.“ Erau destule. În timpul nopții care a urmat, după ce mă cinstisem cu el și-i mîngîiasem pisicile ore în șir, sînt sigur că pînă-n zori, prin somn chiar, am mîngîiat pisicile lui Mircea Ivănescu și el n-a pus pleoapă pe pleoapă. Cînd vorbesc despre Mircea Ivănescu, cînd îi privesc fotografiile din fototeca mea, din nou mi-aduc aminte de vorbele tatei: „Măi băiete, de cîte ori mă-ntîlnesc cu tine, mi se umple […]