Mircea Nedelciu: istorie şi iluzie literară

În anii ’70-’73, la Literele bucureştene, se coagula un grup de prieteni – colegi de an, în principal – uniţi de preocuparea pentru literatură, dar nu de aceea predată la facultate. Veniţi din provincie, ei par a aduce în receptarea literaturii un entuziasm şi o energie care lipseau colegilor bucureşteni, mai blazaţi: ipoteza îi aparţine lui Gheorghe Crăciun, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Mircea Nedelciu, care a făcut mult pentru promovarea/antologarea mult disputatei generaţii ’80 şi, în particular, pentru memoria lui Mircea Nedelciu. În ’69-’71 – anii dezgheţului ceauşist –, în biblioteca universitară se putea citi fără probleme – povesteşte Mircea Nedelciu (lui Bogdan Rădulescu, autorul unei teze de doctorat la Geneva, Approche de l’éducation formelle et informelle en Roumanie de 1947 à 1989) – presa franceză, de la magazinul Le Nouvel Observateur la presa mai specializată, de genul Tel Quel, L’Infini, Communication şi chiar reviste de psihanaliză. Şi tot Nedelciu îi spune lui Bogdan Rădulescu că, în perioada ’65-’71 în România au apărut şi s-au tradus autori inimaginabili la acea vreme, printre care Bulgakov (Maestrul şi Margareta), Faulkner, Dos Passos, Salinger (Nedelciu descoperise De veghe în lanul de secară înaintea facultăţii chiar, după spusele lui Gheorghe Crăciun, şi-l […]