Mircea Roman între atelier, magazie şi expunere

În faţa operei de artă, omul obişnuit tinde să neglijeze dimensiunea materială a acesteia. Mai mult chiar, procedeele tehnologice care conduc la finalizarea artefactului, în special în cazul sculpturii, a asamblajului, instalaţiei sau gravurii, sînt considerate exclusiv etape intermediare între artist şi lucrarea pe care o propune. Problemele legate de deformare, debitare, mulaj ori coroziune controlată, pentru a da doar cîteva exemple, trec în subsidiar. La depozitare nu se mai gîndeşte aproape nimeni.     Ironia sorţii face ca aceia care lucrează „în volum“ să se confrunte în primul rînd cu menţionatele aspecte. Mai mult decît atît, nu de puţine ori, materialul este cel care îl conduce pe artist spre soluţii. Cît despre spaţiul avut la dispoziţie, acesta „dictează“ pe cea mai simplă relaţie de cauzalitate dimensiunile, modularea sau dezvoltarea vectorială. Problema semnalată nu este în nici un caz nouă; grecii antici apreciau arta, dar îi dispreţuiau pe artişti, tocmai datorită laturii materiale. Lăsînd în urmă Grecia antică în favoarea României contemporane, ne vom referi în continuare la un triplu eveniment: inaugurarea Magaziei din Bucureşti a lui Mircea Roman, expoziţia omonimă de la Centrul de Cultură „George Apostu“ din Bacău şi lansarea catalogului corespunzător acestora. Am optat pentru formula cu […]