Mistere, fantezii, sefeuri. Gaudeamus 2017 văzut de scriitori

Microfoane, difuzoare, trompete, chitare, viori, magnetofoane, dansuri, recitări, recitaluri, teatru, strigături, huiduieli, proteste, reclame, reclamagii, mîrîieli, mormăieli, ghionturi, îmbrînceli, saluturi, îmbrățișări, împupături, te iubescuri, adiobăuri, lascăvezitu, bapeamătii, reduceri, seduceri, aduceri, induceri și produceri, declarații, proclamații, aberații, kürtőskalács, slană, brînză, fleică și cîrnați, pastramă, gem, dulceață, compot, sucuri și cafea, cafea, cafea, țuică, wiskey, vin, palincă și de restul cărți, cărți, cărți. Adică tîrg de carte și, dacă e toamnă, e Gaudeamus.

Am invitat cîțiva scriitori de science-fiction, fantasy, mystery&thriller care și-au lansat cele mai recente volume la Gaudeamus să răspundă la trei întrebări:

 

1. Cît de importante sînt pentru dvs. tîrgurile de carte?
2. Ce lansare preferați: la un tîrg de carte, la o librărie sau în alt spațiu?
3. Cu ce cărți ale autorilor români v-ați întors de la Gaudeamus?

 

George Arion a lansat la Gaudeamus romanul Maestrul fricii (Crime Scene Press).

1. Am descoperit târgurile de carte de-abia după 1990 – până atunci doar auzisem de cele organizate pe alte meridiane. Evident, pentru mine sunt utile și ca scriitor, și ca editor. Iar în calitate de cititor – ce să mai vorbim! Bani să ai ca să poți cumpăra toate cărțile pe care ți le dorești.
2. Am participat la lansări organizate în librării, biblioteci, târguri de carte, case de cultură, cămine culturale, școli, universități, uzine… Mai nou – la saloanele dedicate cărții polițiste din Franța – sunt peste optzeci! Uneori am avut ca asistență și peste o sută de persoane care, la sfârșitul întâlnirii, de multe ori nu scoteau nicio vorbă. De aceea îmi plac mai mult lansările în fața unui public mai puțin numeros. Se creează o atmosferă care permite înfiriparea unui dialog, în beneficiul tuturor părților.

În 2013 am fost invitat la „Noaptea literaturii” de la Paris, împreună cu scriitori din mai multe țări. Fiecare a fost prezent într-un alt loc unde să-și lanseze cartea – baruri, cofetării, săli de expoziție… Spații neconvenționale pentru carte. Pe mine organizatorii m-au repartizat într-un butic, acompaniat de o actriță franceză. Aceasta citea trei-patru pagini din romanul meu Cible Royale (Nesfârșita zi de ieri), după care urmau discuții. Din oră în oră publicul se schimba. A fost un eveniment minunat pentru mine deoarece, de la ora 15 la ora 24, am fost supus unui tir de întrebări, multe dintre ele extrem de interesante.

3. În primul rând m-am aprovizionat cu cărțile autorilor români care scriu mystery&thriller. Astfel mi-am creat o rezervă de care am nevoie pentru rubricile mele consacrate suspansului de la ziare și radio.

 

Doina Roman a lansat la Gaudeamus romanul Prea mulți zei pentru un deșert (Paralela 45).

1. Târgul de carte în general este o formă de expunere și de vânzare la nivel național. Un asemenea eveniment este important și devine relevant dacă îi acorzi atenția pe care o merită. În ciuda faptului că statisticile sunt sumbre pentru piața de carte, de pildă ultimul studiu al Eurostat spune că doar 2,8 la sută dintre români citesc constant, dinamica întâlnită la Gaudeamus te face să speri că lucrurile încă se mai pot schimba.

În târg se creează o energie unică, de competiție aș spune, autorii încercând să ia contact cu cititorii, editurile să expună cât mai bine și să vândă cât mai mult. Din această întrecere, într-un târg care vibrează înalt câteva zile, ca un creier uriaș fără somn, în care abia mai respiri, uneori făcându-ți loc cu coatele prin mulțime, toată lumea are de câștigat: scriitorii gustă din roadele muncii lor încercând să zâmbească, uitând de mizeriile inutile, străduindu-se să arate că între timp au descoperit un nou sens al vieții, iar cititorii pleacă cu cărțile noastre și poate le și citesc.

2. Lansarea după părerea mea este benefică oriunde. Am văzut de pildă la Paris, lansări în stradă, în fața librăriilor, în fața cinematografelor. Depinde de modul de abordare al actului artistic și de libertatea de exprimare pe care o simți sau nu. Prefer spațiile și lansările neconvenționale unde interacțiunea dintre scriitor și cititor nu are granițe prestabilite și plictisitoare.

De fapt așa cum mă cunoașteți, îmi place să fac lucrurile altfel, fără să țin seama de etichete sau să încerc să mulțumesc pe toată lumea, deci prefer o ceainărie-librărie unde sigur n-o să mor de sete, unde oamenii ne pot cântari harul din scrierile noastre.

Târgul unde toate stațiile de amplificare funcționează fara oprire, unde abia te auzi dacă nu ții microfonul în dinți,  unde evenimentul este limitat ca timp, și stai în picioare ore în șir, nu este locul meu preferat de a lansa/prezenta o carte.

3. Multe, am luat multe cărți, dacă le-aș menționa pe toate am depăși spațiul alocat aici. Sunt însă bucuroasă că am putut să aduc acasă acele cărți scrise de autori pe care îi plac foarte mult, de pildă: Enciclopedia anticipației românești, de Mircea Opriță, Cei frumoși și cei buni, de Cristian Fulaș, Oameni și zei, de Rodica Bretin, Demoni și demiurgi, de Alexandra Medaru.

 

Liviu Surugiu a lansat la Gaudeamus volumul Pulsar (Tracus Arte).

1. Cred că târgurile de carte sunt pentru scriitori echivalentul a ceea ce înseamnă șocurile electrice pentru un pacient aflat în în stop cardio-respirator. Nu doar ne trezesc, dar ne trezesc la adevărata viață, aceea în care vedem în mod direct și părțile ei bune și cele rele, succesul și eșecul, gloria și decăderea, posibilitatea de a învăța, greșeala de a repeta. Uneori târgurile de carte par un fel de târguri de sclavi în care cine are dinții mai frumoși e cumpărat primul, ceea ce e bine de știut. Și mai seamănă și cu târgurile de nunți: fiecare autor se duce la lansările celor care au venit la lansarea lui. O babilonie, dar una frumoasă, spectaculoasă, fără de care ne-ar fi mult mai greu să îmbătrânim.
2. La un târg de carte, din exact motivele de mai sus. Concurența mă motivează, lipsa ei mă face slab. Plus că ador „băile de mulțime”, mă revigorează, îmi dau energie. La urma urmei pentru asta muncesc un an întreg.
3. Șapte cărți de șapte autori români, nu spun mai mult, sper să le citesc. La anul, o dată cu a opta mea carte, voi cumpăra opt cărți. Și tot așa.

 

Daniel Timariu a lansat la Gaudeamus Tenebre. Labirintul (Tritonic).

1. Din postura de cititor le consider foarte importante. Ca autor nu pot nega avantajele unei lansări în cadrul unui târg de carte. Multă lume, curiozitate pe măsură; o disponibilitate mai mare din partea cititorilor de a încerca noi autori, poate și români, benefică pentru noi.
2. E dificil de ales între cele trei opțiuni, pentru că fiecare oferă alte avantaje, la fel și dezavantaje. Librăriile îmi sunt cele mai dragi, poate și pentru că am o relație apropiată cu unii librari din Timișoara. Spațiul unei librării oferă combinația perfectă de intimitate, colocvialitate și mondenitate necesare, cred eu, unei apropieri între autor și cititor. Se creează astfel atmosfera propice unor întrebări și răspunsuri ce pot depăși cadrul ficțional al cărții.
3. O întrebare care mă face să-mi reamintesc lista de cumpărăruri și prea multele titluri ratate. Am cumpărat cu prioritate literatură SF, fantasy și mystery & thriller. De la Tritonic: Oameni și zei, de Rodica Bretin, Luna în orașul blestemat, de Dănuț Ungureanu, Început de anotimp ploios la Ezary, de Marian Truță, Povestiri cu dragoni, o antologie de Michael Haulică, Aripile tatălui, de Teodora Matei, Un polițist în spațiu, de Nic Dobre, NOIR de București, o antologie de Bogdan Hrib, Exit Plus: Povestiri de dincolo, volum colectiv de povestiri SF, Crimă la Grădina Botanică, de Irina Munteanu, Parfumul Cracoviei, de Lucian-Dragos Bogdan, Crăciunul care nu a mai venit, de Anamaria Ionescu, Nu dați cu pietre în Julieta, de Tony Mott, Îngropat de viu, de Dan Rădoiu și Povești din umbră, volum colectiv coordonat de Bogdan Hrib. De la Nemira: Bacalaureat, de Ovidiu Eftimie și Omnium, de Florin Stanciu. De la Crux Publishing: Secretul Regelui Nemuritor: Un prolog, de Mircea M. Țara și Povestiri de la marginea realității 2, de Dan Rădoiu. De la Herg Benet am luat Baricadele II, de Andrei Crăciun. Apoi Pulsar, de Liviu Surugiu, Proximul cuantic, de Eugen Lenghel, Cei frumoși și buni, de Cristian Fulaș și revista Zin.

 

Stelian Țurlea a lansat la Gaudeamus romanul Ești pe cont propriu (Crime Scene Press).

1. Târgurile de carte sunt printre cele mai importante evenimente care privesc lumea literaturii și a cărții în general, pentru câteva motive evidente: sunt întâlnirile la care editorii aduc cam tot ce au tipărit, în orice caz sigur cele mai interesante și mai noi produse, încât poți afla aproape tot ce există pe piață la un moment dat; sunt singurele evenimente la care apar și editori mici și editori mari – și toți sunt importanți pentru carte; sunt evenimentele la care editori mici sau din orașe îndepărtate de București pot arăta ce au făcut; sunt evenimente la care se întâlnesc iubitori de carte din colțuri îndepărtate de țară care, altfel, nu prea au prilejuri să se vadă. Pentru mine toate aceste motive sunt importante simultan.
2. După atâtea decenii în care am participat la fel și fel de lansări de carte, nu prea mă mai atrag asemenea evenimente, dar nu le pot contesta importanța, mai ales pentru tinerii care abia se lansează și despre care poate afla lumea mai repede. În mod evident e mai utilă organizarea lor într-o librărie sau alt spațiu, fie și neconvențional, unde publicul, atras chiar de acel eveniment, poate urmări în voie, fără perturbările unui târg.
3. Cu atât de multe, cumpărate sau oferite, că i-aș nedreptăți pe autori, traducători sau editori dacă aș face fie și o înșiruire la întâmplare. Dar sigur multe! Mai ales că sunt obișnuit să citesc enorm și în plus mai am – de mai bine de un an – rubrica de prezentare de carte, una pe zi, la Amos News, agenția de știri a lui Octavian Andronic.

 

Dănuț Ungureanu a lansat la Gaudeamus romanul Luna în oerașul blestemat (Tritonic).

1. Foarte importante. Am cele mai mari șanse de a mă reîntâlni cu oameni dragi mie, autori, editori, critici, cititori, fani, pasionați ai lucrurilor care mă pasionează. Sunt locuri în care se coagulează, se organizează „spontan” întâlniri care altfel nu pot fi realizate. Altfel, mi-ar fi imposibil să mă văd în trei zile cu treizeci, patruzeci de oameni la care țin, dar pe care nu știu mereu de unde să-i iau, nu sunt mereu disponibili.
2. Pe ultimul loc, lansările din târg. Se petrec „la kilogram”, pe bandă rulantă, peste tot. Sunt momente penibile când vecinii de stand se bat în decibeli. Aglomerație, greu de stabilit un perimetru, o mulțime de oameni trec năuci printre vorbitori și public. Unii din cei prezenți stau ca pe ghimpi, căci trebuie să mai ajungă și la alte… „obligații”. Ca să nu mai zic, lucrul cel mai grav, că nu-i posibilă o minimă socializare.

Pe locul doi – lansarea de librărie sau de bibliotecă. Locuri liniștite, distinse și evident mult mai asortate evenimentului cultural. Atmosfera, deși mai solemnă, nu îngrădește contactul direct al participanților. Nimeni nu te zorește să termini în jumătate de oră.

Personal, prefer lansările petrecute în locuri care nu găzduiesc alți concurenți și nu au presiunea timpului. Locurile în care pot discuta cu fiecare din participanți după pofta inimii. Pentru că fiecare din ei merită asta.

3. Doar cu două. Noir de București, editura Tritonic, o culegere de mistere din care am apucat să citesc (afară de propriul meu text) doar o superbă povestire a doamnei Olga Delia Mateescu. Și Enciclopedia anticipației românești, volumul doi, a maestrului Mircea Opriță, pe care, din nefericire, nu l-am mai prins pentru un autograf.