Mitologie, scopofilie, escatologie… cinematografie

S-a spus deja ca industria americana de film a crescut spectaculos o data cu fabrica de automobile a lui Henry Ford, incepind chiar cu prima decada a secolului trecut: ambele erau „comoditati“ destinate consumului de masa de lunga durata, si nu, cum crezuse Lumière despre propria sa inventie, o curiozitate tehnica a carei atractivitate avea sa dispara relativ repede. De altfel, foarte scurta perioada de glorie a lui Lumière (de numai vreo doi ani) este explicabila printr-un singur lucru: primul realizator de film nu a reusit sa inteleaga importanta unei povesti spuse in interiorul si cu ajutorul filmului. Pentru el, filmul era o succesiune de imagini surprinse in viata cotidiana, un documentar nealterat in care camera imobila inregistra miscarea; nimic mai mult. In schimb, Mélies a promovat, chiar de la inceput, un alt tip de cinematografie, in care – cum remarcase Kracauer – imposibilul devenea posibil prin intermediul unor trucuri scenice (de altfel, influenta teatrului asupra sa era evidenta). Le Voyage dans la lune a devenit, astfel, adevaratul stramos al cinematografului de fictiune, al cinematografului „mitologic“ in sensul etimologic al cuvintului. Divergentele au inceput sa apara atunci cind Statele Unite au importat tehnica filmarii pe celuloid, procedeul spunerii de povesti […]