Miza alegerilor din România: cîinele de pază al democraţiei sau pitbullul dictaturii mafiote

Noaptea de duminică spre luni – o noapte plăcută, autumnală, aproape caldă. Autoturismul rulează pe drumul naţional 51 – mă întorc de la mitingul de protest din Budapesta. „Deşteptarea“ a fost dată, în sfîrşit, de mai multe platforme ale societăţii civile. Am fost mulţi, foarte mulţi. S-a scandat minute-n şir: „Ajunge!“. Guvernul condus de Viktor Orbán probabil că nu va avea urechi de auzit, cum n-a auzit nici avertismentele tot mai dure venite din partea UE şi SUA. Are o majoritate de 2/3 (pentru a doua oară!!!) şi face exact ce vor muşchii lui. La miting s-a discutat la modul serios despre o posibilă formă de nesupunere civică. Pentru că „Ajunge!“. Şoseaua e goală, doar luna plină şi gropile (de neimaginat în urmă cu 10 ani, dar acum tot mai vizibile) luminează carosabilul. Persoana de la volan mă roagă să-i povestesc cum a fost în România în decembrie 1989. Îi spun că aproape bine, numai că… „Vezi, acum, cînd după 25 de ani, iar e vremea revoluţiilor sau a desăvîrşirii acestora, tocmai acest numai că… trebuie evitat“.  Întîlnirea cu „umbra“  La un moment dat observăm că suntem secondaţi la o anume distanţă care nici nu se micşorează, nici nu se […]