Mizeria simbolica a spatiului public

„Spatiul public“ face parte dintre acele notiuni sau concepte care, intrebuintate regulat, permit stabilizarea unei dezbateri sau macar creeaza impresia unei regasiri a rigorii, a seriozitatii unei abordari. El ingaduie un soi de chemare la ordine, atunci cind discutia pleaca in toate partile, el este bunul-simt la care ne intoarcem atunci cind in teorie sau in politica lucrurile par sa o fi luat razna. Vreau sa spun prin asta ca „spatiul public“ functioneaza ca de la un sine inteles, ca o evidenta care, atit de admisa in primul rind si cel mai adesea, nu mai merita chestionata. Or, asemeni multora dintre conceptele mostenite dintr-o traditie care astazi nu mai e decit istorie, si „spatiul public“ e un cuvint-valiza pe care il putem aplica la orice si la nimic; si in cazul sau, distanta dintre un nivel teoretic de conceptualizare si un nivel practic al experientei este tot mai mare. Mai mult, frecventa intrebuintarii sale e chiar semnul pentru epuizarea continutului sau si pentru decuplarea de realitatea traita. In cultura romana, „spatiul public“ a fost importat odata cu toate celelalte concepte ale democratiei si utilizat pentru regularizarea vietii cotidiene postcomuniste; miscarile din anii 1989-1990, si chiar mai tirziu, au permis renasterea […]