„Mizez pe aceste resurse obscure ale sensibilitatii, incerc sa le intretin, mi-e teama de abstractizare“

Stimate Domnule Dumitru Tepeneag, Relatia epistolara e ca si dragostea: ea presupune o continua, sustinuta si nesfirsit de rafinata lupta intre parteneri. In dragoste, intotdeauna cineva e mai tare. Nu neaparat cel care iubeste mai mult, ci cel care reuseste sa-si impuna mai bine iubirea. E si aici o chestiune de retorica in ultima instanta, o chestiune de… constructie si de stil. Exclud din discutie posibilitatile premeditarii sentimentului. Ma gindesc pur si simplu la dragostea sincera, naturala, autentica, daca vreti. Ei bine, si aici raportul de forte e intotdeauna unul inegal. E un dat. Altfel, dragostea n-ar putea sa… functioneze. S-ar produce blocaje. Pe de alta parte, dezechilibrul in discutie nu e unul definitiv transat. Se intimpla de multe ori ca balanta sa oscileze… Poate analogia mea vi se va parea deplasata. Doamne fereste, nu vreau sa cad din nou in „vagul sentimental“. Mai ales ca – aveti dreptate – o relatie epistolara ca a noastra, aflata dincolo de toate cedarile si menajamentele specifice amicitiei (zic, deci, amicitie si nu prietenie), trebuie sa-si asume de la bun inceput „dorinta de precizie“. (Revenind pentru ultima oara la comparatia mea, e de repetat banalitatea ca – o explica foarte bine Stefan Lupascu […]