Moartea la Veneţia sau despre estetica golului

I. Giardini

  • Recomandă articolul
Încă de la intrarea în Giardini – spaţiul în care, de 120 de ani, are loc cea mai importantă expoziţie de artă contemporană a lumii, Bienala de la Veneţia – ni se prezintă eliptic, dar convingător prin puterea imaginii, ceea ce ar putea fi considerat chiar manifestul actualei ediţii: 20 de steaguri/draperii negre de înălţimea coloanelor Pavilionului Central, între care sînt inserate, par să anunţe un doliu general, pe care textul cu litere de neon „blues blood bruise” plasat pe frontonul clădirii nu face decît să-l completeze în semnificaţii. Această scenă iniţială, dominată de culoarea cu o decisă simbolistică a morţii în spaţiul culturii occidentale, pare a fi într-o oximoronică relaţie cu tema actualei ediţii a Bienalei, „All the world’s futures“, o sintagmă care, de regulă, ambalează un conţinut optimist, doar dacă intenţia curatorului nu este aceea de a clama un oracol funest pentru viitorul lumii, pe care lucrările selectate în expoziţie îl anticipează. Trecut acest filtru premonitoriu, ideea anunţatei extincţii se suţine şi prin operele artistului italian Fabio Mauri, aflate în prima sală a Pavilionului, unde ideea finitudinii este accentuată de cuvintele „Fine“ sau „The End“, care uneori acoperă aproape în totalitate suprafaţa lucrării. Un asamblaj de valize din […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }