Un incident consumat în gara Burdujeni, Suceava, a zguduit iar România. O crimă oribilă – care crimă nu e oribilă? – prin care a fost ucis un polițist a pus pe jar toată clasa politică. În cap cu ministrul de Interne al actualei coaliții de guvernare PSD-ALDE și cu opoziția (în Statele Unite, așa cum zicea președintele Donald Trump într-o cuvîntare transmisă de CNN, „democrații nu știu decît să obstrucționeze“ – referindu-se la viitoarea lege legată de sănătate și asigurările medicale, care va înlocui mult hulitul azi program de asistență Obamacare).
Și la noi, opoziția liberală mereu bombăne sau protestează, dar nu vine cu nimic concret care să fie util Țării și Neamului. Un proiect, un program. Că tot se apropie centenarul Marii Uniri și patriotismul devine din nou o temă la ordinea zilei. Uciderea, absurdă și nejustificată – un act gratuit al unui dezechilibrat psihic –, a unui polițist aflat în timpul orelor de serviciu redeschide discuția despre felul cum se fac legile la noi, despre cum se iau măsuri de urgență, pe un fond emoțional accentuat, o cîrpăceală de situație, fără a veni cu proiecte și legi de funcționare cu bătaie lungă. Doamna ministru Carmen Dan a stat de vorbă cu liderii sindicatului polițiștilor și a decis. A decis nimic. Că polițiștii vor patrula cîte patru – afirmație contrazisă de cei din sistem! –, că se vor suplimenta efectivele deficitare din MAI, că vor fi cumpărate 10.000 (!!!) de mașini pentru a le înlocui pe cele vechi din dotare, ca și pistoalele „Carpați“ din anii ʼ60 cu care sînt înzestrați polițiștii noștri.
Dar care domeniu ar putea afirma că este totul OK și că nu mai e nevoie de nimic? Prioritățile le stabilește guvernul, în funcție de nevoi și necesități. Dar sînt ele evaluate corect și pragmatic? Sau sînt lăsate în voia vîntului, în funcție de interese de grup sau individuale? Ori depind de evenimente neprevăzute care induc multă emoție în spațiul public? Evenimente ce necesită decizii de urgență, care vor fi schimbate tot în regim de urgență, fără să se pună pe picioare nimic temeinic. Un exemplu, rar din păcate, este ceea ceea ce a făcut Raed Arafat cu SMURD. Altfel, tot ce se decide iute se termină repede. Asta însemnînd două-trei luni, după cum amenința liderul sindicatului polițiștilor, foarte vocal. Altfel, angajații MAI vor ieși în stradă. Povestea cu ieșitul în stradă este mai nouă la noi și n-a produs efecte. O țară nu se poate conduce doar cu ieșitul în stradă ca formă de presiune a autorităților, de multe ori dovedite incompetente sau depășite de vreo situație de criză.
Nu trebuie să moară șase nou-născuți ca să se ia nu știu ce măsuri de siguranță. Datul în judecată al unui medic/manager și a două surori medicale n-a folosit la nimic. O proiecție pe termen mediu și lung în domeniul sănătății nu se poate face de pe o zi pe alta. La fel și problemele acumulate la MAI sau la Ministerul Apărării Naționale, nu doar legate de înzestrarea Armatei. S-a făcut mare zaveră cu mobilizarea mai multor miniștri și a premierului Mihai Tudose în cazul morții a doi militari într-un accident. Tehnică învechită, înzestrare deficitară etc. Militarii – ridicați post-mortem în grad. Nu știm nici azi cauzele unui accident rutier. A fost poate eroare umană – așa cum precizează un expert ca Titi Aur, 95% dintre incidentele rutiere au la bază o eroare umană. Nu știm. Nici nu vom ști vreodată. Morții cu morții, viii cu viii. Ține cont cineva de astfel de posibilități, cînd e vorba despre angajații MAI sau ai Armatei?
Accidentul de la Clubul Colectiv, o altă dramă care a produs multe victime. S-au făcut arestări, au fost dați în judecată mai mulți responsabili pe diverse sectoare de activitate – patronii localului, primarul de sector, Victor Ponta și-a dat demisia din funcția de premier. O țară întreagă a trăit sub emoția cumplitului incendiu care a produs cîteva zeci de victime. A ars și Clubul Bamboo, am avut noroc, nu a murit nimeni. Ce s-a ales după ce momentul emoțional a trecut, ce măsuri s-au luat ca să nu se mai repete astfel de incidente? În afara închiderii altor cluburi care funcționează după legi mereu încălcate, nimic. De ce? Pentru că așa e la noi. Nu mai continuăm cu fapte diverse consumate și cu drumurile (proaste, în general) din România care fac din țara noastră un competitor serios la locul unu în ierarhia mondială a victimelor accidentelor de circulație. Dar știm bine că omul sfințește locul. Adică încalcă vizibil legea. Și se produc grave incidente/accidente/nenorociri. Este inadmisibilă această situație. De ce? Aici voiam să ajungem: o anume atmosferă de gîlceavă în sînul societății românești este întreținută artificial. Nu sîntem capabili să depășim disputele politice intestine și să ne racordăm la temele mari ale lumii contemporane.
Apartenența la NATO și UE a mai reglat, volens-nolens, unele situații. Cu toate acestea, nu reușim, după 100 de ani de la România Unită și modernizată, cum-necum, să fim un popor. Mereu sîntem în situația de noi și ei. Noi sîntem buni, ei sînt răi. Fiind vorba însă despre piese componente ale unui întreg. Poporul român. De aici numeroasele fisuri și clivaje între diferitele segmente. Că e vorba despre tineretul de care se face mare caz, că e vorba despre bătrînetul care produce atîtea dureri de cap. Tineretul nostru nu are cum să fie „mai altfel“ decît bătrînetul. S-a dovedit în ultimele decenii. Nimic nu s-a schimbat, în esență. Dincolo de cifre, statistici, grafice, proiecții. Este clar că nu e vorba doar despre bani – sigur e vorba despre subfinanțări în multe domenii, dar cine stabilește prioritățile, cu ce începem, că doar începem și nu terminăm nimic –, ci de o anume stare de spirit. De o solidaritate umană care lipsește vădit. De încrederea în noi înșine.
Liderii națiunii ar trebui să se pună de acord nu doar pentru a rezolva cazuri punctuale, ci pentru a oferi încredere unei națiuni parcă văduvite de a fi ceea ce pînă la urmă este: un popor. Moartea unui polițist poate oferi șansa unui moment de cumpănă de a fi iar noi înșine. Poporul român. Nu doar conjunctural, ci pe durata medie și lungă a istoriei. Eternitatea, dacă s-a născut la sat – așa cum avansa Lucian Blaga –, acum poate dura în mod cert la oraș. Cu tot ce oferă unei națiuni. Tot sperînd că va fi bine, că vom trăi în pace și prosperitate, viețile noastre trec. Tot sperăm. Nu e de ales.