Monica, Gratiela, Corina, Tatiana, Mona
- 20-04-2004
- Nr. 217
-
Oana BALUTA
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Daca arunci o privire fugitiva asupra titlului, s-ar parea ca se serbeaza diverse zile onomastice, cu conditia ca ele sa fie consemnate in calendarul bisericesc. In realitate, Monica, Gratiela, Corina, Tatiana, Mona sint candidatele Partidului Umanist din Romania la diverse primarii, fie a Capitalei, fie cele de sector. Frunzarind ziarele de saptamina trecuta, mi-a monopolizat atentia o fotografie mare, reluata insistent, infatisind citeva femei „imortalizate“ intr-o imagine destul de stingace si prea putin edificatoare. Un fel de „pseudo-mesaj“, compus din prenumele candidatelor si traditionala urare de „Sarbatori fericite“, insotea poza. In general, participarea femeilor la viata politica – dincolo de exercitarea dreptului de vot, in calitate de persoane care pot fi alese – a fost si este, cumva, problematica. Pentru societatea romaneasca, inca orientata spre formele traditionale de construire a identitatii, actiunea se incadreaza in afara/la limita normalitatii. Asocierea femeii cu spatiul privat si a barbatului cu sfera publica inca mai provoaca dileme existentiale in constiinta multor viitori alegatori. Afirmatia este sustinuta si de mesajele transmise de telespectatori in cadrul talk-show-urilor care au drept invitate femei aspirante la un loc din domeniul politic. SMS-urile puncteaza diferitele prejudecati cu care se confrunta cetateanul din Romania postcomunista. Mare parte din mesaje apartin […]