Oana BALUTA

Anul 2010 este ambivalent. Recesiune economică, mişcări de stradă, reduceri salariale, răzgîndeli politico-ministeriale, declaraţii picante, îmbrînceli politice, decizii care au vlăguit sistemul medical şi pe cel educaţional, deresponsabilizare ministerială şi culpabilizare individuală de tipul „am identificat ţapul ispăşitor“. Paradoxal însă, este şi un an care a acordat o atenţie deosebită entertainment-ului, e un an muzical de-a dreptul hedonist, cu formaţii care au concertat în …

Douăzeci de femei întreprind o călătorie literară din 1955 pînă în 2009, pentru a aduce în spaţiul public o experienţă considerată vreme prea îndelungată un tabu deopotrivă cultural şi personal: naşterea. Au vîrste diferite şi cînd scriu, şi cînd au născut, viaţa lor a fost circumscrisă unor regimuri politice teoretic distincte, care au influenţat percepţia, înţelegerea şi experienţa …

Ziua de 9 decembrie a constituit un prilej pentru a ne delecta cu distinsa realizatoare de emisiuni electorale a postului de televiziune Antena 1, Gabriela Vrinceanu Firea, si invitatul acesteia, Adrian Nastase, pe atunci, candidat la presedintia Romaniei. Nu mi-am propus defel o analiza a discursului candidatului, insa doresc sa atrag atentia asupra unor erori de abordare, de formulare a chestiunii care vizeaza prezenta femeilor …

Se poate vorbi, dupa 14 ani, despre o miscare feminista romaneasca? Cristina ILINCA: Nu stiu cum definim „miscarea“… Daca reprezinta un mare val de organizatii si de persoane implicate in schimbarea ideilor, n-as spune ca e vorba de o miscare feminista romaneasca. Exista, fara indoiala, organizatii si persoane care, fie in mod institutional, fie particular, sint interesate de schimbarea stereotipurilor despre femei, a …

Profilul unei miscari care poate a renascut treptat in ultimii 14 ani, activism si lobby, modalitatile de propagare a ideilor feministe si lipsa vizibilitatii (ca atitudine si problematica) in mass-media – acestea sint subiectele dezbatute de semnatarele si semnatarii articolelor din grupajul care urmeaza si care isi propune sa realizeze o „radiografie“ a miscarii feministe autohtone contemporane. De ce o astfel de tematica: Feminismul …

„Nu numai dreptul absolut ce-l are fie-care individ intr’o alcatuire statornica de a-si spune cuvintul pentru garantarea intereselor sale morale si materiale, coprinse in insa-si interesele alcatuirei, da femeei dreptul de vot, ci chiar interesul colectiv o cere: individul ce nu poate lucra la binele obstesc este o nulitate sociala.“ Valentina D. FOCSA, Necesitatea dreptului de vot pentru femee (in Actiunea feminista, Anul I, Nr. …

Liliana POPESCU Politica sexelor Prefata de Laura Grünberg, Editura Maiko, Bucuresti, 2004, 368 p. O invitatie de a calatori prin universul feminismului atit pentru connaisseurs, cit si pentru cei mai putin familiarizati cu miscarea si cu teoriile politice feministe, de a intelege istoria acestuia per ansamblu, dar si pe cea autohtona, este facuta de Liliana Popescu, prin intermediul noii aparitii a …

Cu toate ca trecuse destul timp de la primele manifestari privind emanciparea femeilor, publicistica dintre cele doua razboaie nu ducea lipsa de articole anti-feministe, care oscilau intre misoginism si sexism. Reactii impotriva feminismului si a reprezentantelor acestei miscari sint risipite in diverse ziare si reviste interbelice. Semnatarii acestor manifeste misogine sint literati ai epocii, atrasi de publicistica, scriitori care se bucurau de un anumit grad …

In perioada 21-27 iunie si-a facut aparitia in peisajul festivalurilor romanesti unul mai putin obisnuit, DIVERSFEST. Evenimentul, organizat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si de Organizatia Proiecte Rrome Etnoculturale, avind ca parteneri Guvernul Romaniei – Departamentul pentru Relatii Interetnice, Ministerul Culturii si Cultelor, Autoritatea Nationala pentru Tineret, Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, Agentia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu, Muzeul Municipiului Bucuresti, …

In societatea romaneasca a anului 2004, caracterizata prin existenta a doua tipuri de mosteniri, una totalitara, iar o alta conservatoare, revitalizata dupa 1989, participarea politica a femeilor este problematica. Prezenta femeilor in spatiul public politic are o traiectorie ciudata, avind in vedere ca lor li s-a permis accesul in politica abia in 1929, insa numai la nivel local si dupa nenumarate presiuni ale organizatiilor …

In cadrul Festivalului diversitatii, o componenta importanta, pe linga sectorul vizual – cinemateca, expozitii de fotografii –, dezbateri si conferinte, au fost lansarile de carte: Homofobia de George Balan si In porumbar de Grzegorz Musial. Ziua de vineri 9 mai a fost dedicata cartii Lilianei Popescu, Politica sexelor, aparuta la Editura Maiko. Lansarea a avut loc la clubul La Scena, locatie interesanta, care iti capteaza …

Marti 4 mai 2004 a avut loc dezbaterea Despre noi, minoritatile sexuale in Romania, gazduita de Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative (SNSPA), in cadrul amplului proiect intitulat Festivalul diversitatii, organizat de Asociatia ACCEPT, impreuna cu Goethe Institut Bukarest, Ambasada Suediei, Institutul Polonez la Bucuresti, British Council, Institut Français de Bucarest si Institute Cervantes Bucarest. Dezbaterea de la SNSPA s-a bucurat de prezenta …

Daca arunci o privire fugitiva asupra titlului, s-ar parea ca se serbeaza diverse zile onomastice, cu conditia ca ele sa fie consemnate in calendarul bisericesc. In realitate, Monica, Gratiela, Corina, Tatiana, Mona sint candidatele Partidului Umanist din Romania la diverse primarii, fie a Capitalei, fie cele de sector. Frunzarind ziarele de saptamina trecuta, mi-a monopolizat atentia o fotografie mare, reluata insistent, infatisind citeva femei „imortalizate“ …

O data cu aparitia celui de-al doilea supliment al revistei Capital consacrat topului „celor mai bogati romani“, in luna noiembrie a anului trecut, am fost intimpinati de un editorial care anunta „instituirea unei traditii“. La momentul respectiv, informatia mi-a sugerat ca o paradigma, in cea mai mare parte masculinizata, s-a impus si se va mentine ceva timp, avind in vedere conformismul si comoditatea de care …

„In feminismul adevarat, nu e vorba nici de mindria femeii, nici de libertatea ei de a iubi, e vorba de drepturile ei din punct de vedere legal, economic, politic. Interesul feminismului e a face femeia sa fie considerata si sa se considere ea singura ca o fiinta de sine statatoare, nu ca obiect in vicinica stapinire a altora si vecinic condusa de altii.“ (Eugenia de …

Feminine/feministe

Emanciparea femeii prin educatie

„…noi vroim pentru moment ca femeea sa fie emancipata de prejuditiile actuale, vroim ca femeea sa aiba o educatie omeneasca, si nu sub cuvintul ca e femee sa i se opreasca desvoltarea iei fizica si intelectuala. Vroim zic educatiune si mijloace egale de desvoltare pentru toate si nu pentru citeva sute.“ (Sofia NADEJDE, Raspuns domnului Teuileanu, in Contemporanul, 1881-1882) In perioada contemporana, studiile de …

Printre numerosii colaboratori ai revistei interbelice Lumea. Bazar saptaminal se numara si o femeie, Otilia Cazimir, care semna rubrica Feminine. De ce tocmai acest titlu? Pentru ca, asa cum ne spune Dona Sol (sub acest pseudonim isi semneaza uneori articolele Otilia Cazimir), „femeia moderna cauta sa dovedeasca barbatilor ca poate merge in pas cu ei, fara sa-si arunce, ca pe o haina demodata, calitatile ei …

object(WP_Term)#13219 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }