Morala: un principe alogen

Trăim vremuri tulburi şi de maximă derută. Oraşele par furnicare de alergători bezmetici. Tembelismul şi-a făcut minaret în fiece cartier. La sat e mai multă corvoadă, dar parcă mai puţină disperare. Lipsesc spiritele luminate, dascălii vrednici şi părinţii educaţi. Şi asta e tot o criză, care nu se vede şi nu se simte. La tot pasul, predicatori de rele sau lele nebune gînguresc despre lume şi viaţă. Profeţi mincinoşi şi impostori celebri se dau mari înţelepţi. Vînd agheasmă la preţ de carburant. Cu cît prestidigitatorii sînt mai cinici, cu atît li se apleacă mai mult fiinţele smerite. Paradox al unei lumi dezagregate şi expulzate din normalitate. Dacă ar fi să rodească naivitatea şi tupeul, poporul român ar avea numai livezi cu mere de aur. Peste tot auzi numai cuvîntul criză. Profitorii sînt la tot pasul. Cei care au făcut mercurialul pe piaţă după Revoluţie cu limbuţie pe substantivul, nume străin, „tranziţie“, acum adoptă antonimul bunăstării capitaliste: „criză“. E tot ce ştiu de cîteva veacuri încoace. Să provoace tulburări şi să prostească lumea.   De parcă n-am fi tot într-o criză de cîteva decenii încoace. Acum pare să-i intereseze soarta ţării. Nu că li s-ar fi diminuat privilegiile sau le-o fi […]