Moţii din Apuseni

Citeam, nu demult, o carte remarcabilă a Anei Blandiana, Fals tratat de manipulare, despre un trecut şi un prezent deopotrivă manipulate în malaxorul istoriei şi ţin minte că din întreaga carte cel mai tare m-a înfiorat episodul „Ţăranul şi înregistrarea“. Povesteşte poeta că, într-o dimineaţă de duminică, în vechiul regim, într-o atmosferă tihnită şi paşnică, pe o stradă în care oamenii se cunoşteau bine între ei (unul era profesor, altul actor, în fine, şi unul ofiţer la Jilava) se aude deodată un urlet animalic. Era clar vorba despre urletul unui om torturat. Strigătul venea din casa temincerului de la Jilava, motiv destul de „întemeiat“ ca nimeni să nu intervină, ferestrele spăimoase s-au închis; urletul a continuat, soţul poetei şi-a dat seama că era vorba de o înregistrare, dar respectiva constatare nu schimba fundamental lucrurile. Totuşi, înregistrare sau nu, nimeni n-a intervenit. Asta pînă cînd pe străduţa liniştită apare un ţăran, aproape bătrîn, venind cu nişte coşuri goale de la piaţă. Omul trece şi, cînd aude urletul, se opreşte prostit în stradă, îşi suflecă mînecile cămăşii murdare şi, pregătindu-se parcă să lupte, începe şi strigă „Ce-i mă? Ce-ţi face? Nu te lăsa că vin eu să te ajut! Nu te lăsa, […]