„Multe clădiri istorice au fost distruse iresponsabil, pentru profit“

Dialog cu Maria BERZA

  • Recomandă articolul
În numărul trecut am expus pe larg situaţia străzii Mântuleasa, aflate pe punctul de a fi mutilată de un turn cu 17 etaje, prin decizia Consiliului local al sectorului 3. În acest număr vă prezentăm un interviu cu dna Maria Berza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, iniţiatoarea proiectului „Mântuleasa – studiu de geografie mitică bucureşteană“, care îşi propune o revalorizare a străzii consacrate de proza lui Mircea Eliade.      Stimată doamnă Maria Berza, sînteţi vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio, o organizaţie nonguvernamentală a cărei miză o reprezintă conservarea patrimoniului natural şi cultural din România. Numiţi cîteva dintre proiectele pe care le-aţi derulat pînă acum, precum şi rezultatele obţinute în urma acţiunilor dvs. Trebuie să încep prin a spune că Fundaţia Pro Patrimonio, întemeiată de arhitectul Şerban Cantacuzino, preşedintele său fondator, împlineşte la începutul anului viitor zece ani de activitate, iar eu sînt implicată în proiectele ei din anul 2001; îmi dau seama, privind îndărăt, că am parcurs un drum destul de lung împreună. Scopul principal al Fundaţiei îl reprezintă, desigur, ocrotirea şi conservarea patrimoniului natural şi cultural din România, dar, pe lîngă proiectele concrete, vizibile şi palpabile, de salvare şi restaurare, strategia noastră pe termen lung cuprinde programe de educaţie a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.