Mundus subterraneus

Ocronică dedicată acestei cărţi nu poate fi, cred, decît una foarte personală. Cine are răbdarea de a parcurge integral corpusul receptării de care a avut parte Manualul întîmplărilor se va izbi de ceea ce a devenit un loc comun: e foarte dificil să interpretezi o asemenea carte. Da, e dificil, într-adevăr, pentru că este exemplul perfect de operă deschisă. Atît de deschisă, încît se dovedeşte impenetrabilă hermeneuticii. Mai important mi se pare că Manualul a devenit, mai ales pentru generaţia mea, o carte-cult, care făcea subiectul unor discuţii acompaniate de un surîs misterios pe holurile Facultăţii de Litere (cursurile de holistică, după cum li se spunea) sau în barul de la subsol. Datorită acestei divine bîrfe literare am ajuns să citesc Arta războiului în anul I şi să mă transform, iremediabil, într-un aficionado Agopian. Nici nu se putea altminteri, dat fiind că nu mai citisem aşa ceva, un ceva cu totul altfel decît conţinea bagajul meu literar de licean destul de nonconformist.   De altfel, nici critica nu s-a dezlipit prea uşor de eticheta pe care i-a aplicat-o încă de la început acestei cărţi. Pare că instalarea ei într-o zonă de confort a fost dezideratul suprem: avem o proză insolită, […]