MUZEELE LUMII. Apoteoza familiei Barberini şi pinacoteca naţională

Orice hartă a voiajului cultural se cuvine să includă şi Galleria Nazionale d’Arte Antica, instalată, de mai bine de jumătate de veac, într-una dintre cele mai somptuoase reşedinţe din Roma. În fapt, instituţia se identifică, am putea afirma, cu însăşi clădirea ce o conţine, pînă într-atît încît titulatura vehiculată a devenit Muzeul Barberini. La efectul grandios, pe care primul contact îl produce îndeobşte, participă mai întîi amplasamentul într-un perimetru delimitat de Piazza Barberini, Via delle Quattro Fontane şi Via del Quirinale. Palatul, la distanţă de rumoarea străzii, se dezvăluie pieziş şi dintr-o perspectivă vag descendentă. Printr-o iscusită poziţionare, faţada principală este întoarsă spre apus, într-o desăvîrşită axialitate cu bazilica San Pietro; de pe treptele acesteia, chiar dacă mai redus decît în secolul al XVII-lea, contactul vizual încă se verifică. O asemenea conexiune simbolică se explică prin avatarurile şantierului şi evoluţia sitului, dar mai cu seamă prin contextul politico-religios al momentului, generat de elecţiunea cardinalului Maffeo Barberini, în 1623, ca suveran pontif, sub numele Urban VIII.   O consecinţă directă a succesiunii la tronul papal era, la vremea aceea, transferarea puterii politice asupra familiei. Se impunea, prin urmare, configurarea unei auguste reşedinţe, care să reprezinte glorios blazonul celor trei albine în […]