MUZEELE LUMII. Cronica unei întîlniri anunţate

Între efemerele momente de încîntare ale biografiei mele, socotesc şi vizitarea Muzeului Regal de Arte Frumoase din Anvers. În asamblajul arborescent al memoriei acelei zile, parcurgerea sălilor înţesate cu tablouri convieţuieşte cu panorama asupra fluviului Escaut, cu popasul în anumite locuri sau, pur şi simplu, cu fragmente ale „deplierii“ oraşului – detalii arhitectonice, perspective, străzi, pieţe. Însăşi întîlnirea cu muzeul – la capătul unui drum străbătut sub spectrul întîrzierii – are, acum, aura unui mic eveniment: rememorez prezenţa urbană masivă, lărgimea spaţiului către care se deschidea sau silueta ieşită din scară. Clădirea – olimpiană, titanică în raport cu proporţiile burgurilor flamande – a fost construită între anii 1884 şi 1890, odată cu restructurarea întregii zone meridionale a oraşului. Ea este rodul colaborării a doi arhitecţi: Jan Jacob Winders (mai ales ornamentaţia exterioară) şi Frans Van Dijck (compartimentarea interioară). În deplin consens cu epoca, construcţia este eclectic-clasicizantă; faţada principală, spre exemplu, înfăţişează o colonadă corintiană gigantică, cariatide şi amfore, etajări de cornişe şi pilaştri, medalioane în relief şi atelaje înaripate cu vagi reminiscenţe platonice. Spectaculoasă este, însă, amenajarea pieţei; pe lîngă statuile relativ conformiste, deşi noi, a fost montată (între 1997 şi  2006) o uriaşă lucrare a Cristinei Iglesias – „fîntîna […]