Muzeul ca politică

A fost, poate, o coincidență. Unora li s-a părut o ironie a sorții istorice. Clădirea înaltă, cu ferestre zidite, pe al cărei frontispiciu, un fel de cornișă, filtrează cuvîntul „terror“, a fost succesiv, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, sediu al Partidului Crucilor cu Săgeți (partidul fascist, pro-Hitler, din Ungaria) și al ÁVH (inițial ÁVO, poliția secretă, echivalentă a KGB-ului, desființată în 1956 de guvernul lui Imre Nagy). În 2002, această casă din inima Budapestei, de pe strada Andrássy (nr. 60), a devenit muzeu al dictaturilor maghiare. Se numește Terror Háza/Casa Terorii. * În iulie 2011, în România, partidul la guvernare a declarat că intenționează să-și asume fondarea, la București, a unui Muzeu al Comunismului. Sediul său va fi la Hala Filaret, iar administrarea noului muzeu va presupune reorganizarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de Ioan Stanomir și Vladimir Tismăneanu, și a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), al fostului președinte Ion Iliescu. Într-un interviu din România liberă, Tismăneanu oferă drept exemplu-model Casa Terorii de la Budapesta. * Orice muzeu de acest fel – tratînd o istorie recentă traumatizantă – e oglinda fidelă a viziunii politice care a generat-o. […]