MUZICĂ. Aleksandr Skriabin (1872-1915) – faţete ale enigmei

La 100 de ani de la prematura lui dispariţie, Skriabin continuă să se bucure de o reputaţie ambiguă şi de un statut neclar printre marile figuri creatoare ale muzicii secolului al XX-lea. Pe lîngă faima de mistagog şi dezechilibrat psihic care, în paralel cu cea de genialitate ca interpret şi compozitor, l-a urmărit încă din timpul vieţii, lucrările lui pianistice şi orchestrale prezintă dificultăţi tehnice atît de mari şi pretind o empatie atît de specială din partea interpreţilor, încît sînt foarte rar cîntate în sălile de concert. Pentru plasarea lui în contextul muzicii ruse, cel mai natural termen de comparaţie este Rahmaninov, de care par să-l apropie vîrsta, sorgintea aristocratico-militară a familiilor, Conservatorul din Moscova, la care au studiat cu aceiaşi profesori, cariera de compozitori şi pianişti, iar în privinţa inspiraţiei muzicale, absenţa motivelor tradiţionale ruseşti, dublată, într-un plan mai profund, de aceeaşi apartenenţă la universul psihic rusesc. În rest însă, deplină opoziţie sau complementaritate: de-a lungul îndelungatei sale cariere, Rahmaninov a rămas egal cu sine însuşi, asemenea lui Chopin sau Schumann, fără să evolueze sau să-şi schimbe stilul, ci doar adîncindu-şi măiestria, pe cînd Skriabin, într-o carieră mult mai scurtă, a evoluat atît de mult, încît operele sale de […]