MUZICĂ. Artă, marfă şi fenomen social

Ideea acestui articol porneşte de la cartea lui Philip Auslander, The Music of the Future?, din care am reţinut poziţia autorului faţă de zgomot, muzică, artă şi sistem comercial. În cartea provocatoare şi excentrică Noise: The Political Economy of Music (comentată pe larg de Auslander), economistul francez Jacques Attali prezintă o viziune utopică asupra muzicii viitorului. El sugerează că viitoarele producţii muzicale vor avea loc sub semnul rubricii „compoziţie“, dorind să spună prin aceasta că ascultătorii, care acum sînt doar consumatori de muzică, vor deveni şi producătorii ei. În viziunea lui Attali, deşi muzica a servit unor importante funcţii sociale ca ritual simbolic, în aceste momente ea este complet subordonată statutului de produs de masă, înregistrat. „Ceea ce era un element în ansamblul social apare acum ca o lucrare de artă bună de consumat.“ Viitoarea muzică pe care o prevede va respinge total transformarea în marfă: va exista pur şi simplu ca scop în sine, mai degrabă decît ca un mijloc pentru profit. Attali nu vede compoziţia ca pe o întoarcere nostalgică la vremea de dinaintea mercantilizării, cînd muzica se bucura de un rol social mai important. „Nu vă înşelaţi. Aceasta nu este o întoarcere la ritual, nici la spectacol. […]