MUZICĂ. Debuturi la Filarmonică

  • Recomandă articolul
Filarmonica „George Enescu“ a organizat duminică, 14 iunie, un concert în care patru muzicieni au debutat pe scena Ateneului Român – în fapt, două concerte într-unul singur. Prima parte l-a avut la pupitrul dirijoral pe Tiberiu Soare, care a acompaniat-o pe flautista Cristina Bojin în Concertul pentru flaut şi orchestră de Sabin Păutza, continuînd apoi cu „Preludiu“ şi cu „Moartea Isoldei“ din Tristan şi Isolda de Richard Wagner. După pauză, Cristian Oroşanu a dirijat Concertul pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg – solist fiind Cătălin Dima – şi a încheiat cu Preludiile de Franz Liszt. La prima apariţie în compania orchestrei bucureştene a dirijorilor Tiberiu Soare şi Cristian Oroşanu, prima reacţie a celor care îi cunosc a fost: „Era şi timpul!“. Amîndoi fac parte din noua generaţie a baghetei româneşti şi o reprezintă la cel mai înalt nivel. Tiberiu Soare a avut una dintre cele mai rapide ascensiuni artistice din viaţa muzicală românească, ajungînd la douăzeci şi opt de ani dirijor la Opera Naţională Bucureşti. Versatil şi mereu activ, el conduce ansamblul de muzică contemporană Profil, a prezentat prima audiţie cu o operă barocă, în România, în 2006 (Deceballo de Leonardo Leo), colaborează de mai mulţi ani cu Orchestra […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }