MUZICĂ. Muzicieni din toate ţările, uniţi-vă!
- 19-02-2009
- Nr. 462
-
Florian BAICULESCU
- Arte
- 7 Comentarii
Frumoasă şi neaşteptată surpriză ne-a oferit ultimul concert simfonic de la Ateneul Român. Alături de recitalul cu sonate pentru vioară de Mozart, care a încheiat un întreg ciclu, interpretate subtil şi viguros de noua stea a artei violonistice româneşti numită Alexandru Tomescu, acompaniat discret şi nuanţat – ce poate fi mai greu decît simplitatea? – de o experimentată mozartiană precum pianista Dana Borşan şi recitalul violonistului Daniel Podlovschi cu sonate de Jean-Marie Leclair – la pian, impenetrabilul şi imperturbabilul Nicolae Licareţ –, concertul variat şi multinaţional asezonat de echipa de programatori a Filarmonicii „George Enescu“ a fost, realmente, un succes. Taman cînd criza mondială se vîntură peste tot şi veştile rele cu atacuri armate şi jafuri zgomotoase se adună precum notele pe portativele muzicienilor. Împuşcătura din Oedipe devine de actualitate: cine şi de ce a tras? Vrem, nu vrem, ne place sau nu, globalizarea, aşa cum este rău percepută de văicăreţii de serviciu ai lumii – românaşii au bocitori doar în rîndul intelighenţiei, care suspină monoton şi repetat după dragoste şi iubire nemărginită pe fondul fandacsiei, mai noi, că lumea neaoşă îi urăşte şi îi duşmăneşte şi organizează campanii „orchestrate simfonic“ chiar şi acolo unde nu sînt decît mizerii […]
Simate Domn cu Gramofon,
Va multumesc pentru lectura participativa oferita.
Imi permit sa punctez cele 1+2 semne de intrebare legate de pianista japoneza.
Este o evidenta ca asiaticii, în general, au o conformatie fizica mai putin matahaloasa decit cea a indoeuropenilor. Faptul ca pianista in discutie are mina mica nu este neaparat o jignire, ci o constatare simpla: la anume instrumente, inclusiv pianul, o mina mai mare poate acoperi mai bine tastura si cuprinde cu lejeritate o cvinta marita sau chiar o octava. Sunt piese muzicale / sonate de Beethoven… Richter a interpretat sonata „Hammerklavier” op 105, abia la 60 de ani, tocmai pentru ca textura armonica a sonatei ofera complicatii enorme… la care nu oricine poate accede tocmai din acest motiv. Nu este neaparat o jignire adusa „micutei japoneze”. Rahmaninov presupune ample desfasurari pe care care, cred eu, o depaseau pe pianista si din cauze fizice. Alegerea unui program adecvat pentru fiecare muzician ni se pare un lucru extrem de laborios si delicat: nu oricine poate cinta/interpreta orice si oricum. De aici a aparut si acel
„Rahmaninov molcut” – cuvint poate nu foarte uzitat azi, dar departe de a fi minimalizator, care a generat dublul semn de intrebare.
In ce priveste recitalul celor doi distinsi muzicieni (Podlovschi+Licaret), am exprimat deja regretul meu pentru inadecvarea textului modificat la realitatea strict statistica a evenimentialului.
Datorită dvs.insa mi-am adus aminte de o frumosa povestire a lui Anton Holban – un foarte inteligent şi exigent comentator muzical, printre altele – numită chiar aşa: „Mica japoneză” (sper ca memoria să nu-mi joace feste), care, nota bene, nu era decît Rodica Burileanu, viitoarea soţie a lui Eugen Ionescu. Ascund şi concertele fel de fel de secrete pitite bine între faldurile propriei noastre memorii afective.
Cu bune gînduri
al dvs.
Florian Baiculescu
Poate ca ar trebui, asa cum faceti o „agenda teatrala”, asa cum prezentati avancronici editoriale, asa cum comentati premierele cinematografice romanesti, sa existe o coordonare si la „Muzica”. Sa aflam ce concerte (la Sala Radio, la Ateneul Roman) se desfasoara in urmatorul interval de timp, sa avem un fel de ghid muzical. De asemenea, cred ca s-ar impune sa faceti o introducere in care sa aflam la ce concert (concerte) va referiti in articole, cind a avut loc, in ce sala, cu ce interpreti, cu ce dirijor. Doamna ziarista Anca Florea, cand comenteaza spectacole de Opera, nu ne spune, clar, despre ce spectacol este vorba si unde a avut loc (si cand se mai programeaza, ca sa-l putem vedea). In general, cronicile dvs. muzicale au o lunga introducere, plicticoasa, si trebuie sa ghicim printre randuri despre ce concert sau spectacol este vorba. Asta nu inseamna ca nu va straduiti… Daca va comparati cu alte publicatii, veti descoperi cat de desprinsi de actualitate sunt cronicarii muzicali de la „Romania literara” si „Dilema veche”. Prin comparatie, as spune ca stati satisfacator. Dar de ce sa nu aveti cele mai precise cronici din toata presa culturala romaneasca? De ce sa nu ne spuneti si ce concerte vor avea loc, ce solisti de origine romana vin la Bucuresti sau ce invitati de peste hotare concerteaza in Capitala? In plus, lumea muzicala nu se reduce doar la Capitala…
Citam: „Pianista japoneza Naoki Anzai are mina mica si nu e precum cea a Noricai Nicolai” (?)
Citam: „un Rahmaninov mai molcut” (??)
Domnule Baiculescu, cred ca sunteti obosit. Oboseala vi se trage din prea asidua frecventare a salilor de concerte, unde doar dvs. il ascultati pe Nicolae Licaret, pentru restul publicului concertul fiind anulat.
Volumul despre care aminteste Florian Baiculescu se numeste „Errata. O autobiografie” si a aparut anul trecut la Editura Humanitas. George Steiner nu discuta doar despre efectul muzicii asupra noastra, e mult mai mult… Domnul Florian Baiculescu a comentat acest volum intr-unul din numerele din ianuarie 2009, dar cred ca ar fi bine ca si un literat pasionat de memorialistica sa o citeasca si sa o prezente cititorilor. Cartea e exceptionala, rar am avut atatea desfatari livresti. Editura Humanitas a lansat o serie de autor George Steiner. „Errata. O autobiografie” este a doua in serie, dupa „Moartea tragediei”, care a aparut tot in 2008.
Dincolo de eroare, va recomand sa-i ascultati, de cate ori aveti ocazia, pe cei patru interpreti amintiti la inceputul articolului: Alexandru Tomescu, Dana Borsan, Daniel Podlovschi, Nicolae Licaret. Alexandru Tomescu are o profunzime remarcabila si un simt de a „citi” partituri cum rar se poate auzi.
Draga Domnule Eratan,
Va multumesc pentru atentia cu care ati parcurs impresiile noastre legate de ultimul simfonic de la Ateneul Roman. Ne cerem scuze pentru ambiguitatea reformularilor si tonul evaziv al informatiei strecurate in articol dupa scurtarea lui din motive redactionale. Nu este o scuza, evident, ci o explicatie. Neglijenţa formularilor este regretabila si va rugam sa acceptati amical regretul nostru. Ideea principala a articolului era cea legata de globalizare – daca putem utiliza acest termen deja pe nedrept infamant…– si nu de a detalia viata de concert a Capitalei. Cu titlu personal, incerc sa amintesc (atrag) atentia asupra concertelor camerale, care, din pacate, nu sint mediatizate cum se cuvine; nici publicul, fapt regretabil, desigur, nu se inghesuie la ele. Suita de concerte de la Sala Radio cu Tomescu si Borsan a fost realmente impresionanta, iar cu Licaret sint in cei mai amicali termeni, dincolo de concertul care nu a mai avut loc. Aprecierile mele ramin. Legat de pseudonimul dvs. îmi permit sa va sugerez o minunată carte a lui George Steiner, aparuta la Humanitas, cu splendide paranteze si comentarii in jurul muzicii. Cu cele mai bune ginduri al dvs,
Florian Baiculescu
Pesemne ca epitetul \”impenetrabil\” atribuit lui Nicolae Licaret se trage din faptul ca semnatarul articolului nu prea penetreaza concertele de la Ateneu, de vreme ce recitalul in cauza nu a avut loc. Nicolae Moldoveanu s-a pitit atat de bine intre faldurile etc., incat a scapat detaliul ca este dirijor principal al Filarmonicii din Cluj. P.S.: recitalul lui Alexandru Tomescu a avut loc la Sala Radio.