MUZICA. Proiecte de anvergura

  • Recomandă articolul
Saptamina trecuta, atentia publicului si a specialistilor a fost atrasa de conferinta de presa in cadrul careia, in aula Palatului Cantacuzino, a fost lansat programul Festivalului „Enescu“ 2005, editie aflata sub semnul Anului International „Enescu“, inclus ca atare in calendarul UNESCO, la implinirea unei jumatati de veac de la disparitia muzicianului roman. Subliniind faptul ca, in calitate de presedinte de onoare al festivalului, a conceput programul concertelor si structura juriilor sectiunilor din concurs, asumindu-si astfel intreaga responsabilitate pentru calitatea concertelor si a interpretilor invitati din tara si din strainatate (desi pe cei de aici nu-i cunoaste decit in parte, mergind astfel „pe mina“ altora), Ioan Holender a mentionat ca a dorit ca programul sa fie macar in parte asemanator celui de la prima editie, din 1958, structura concertelor de muzica romaneasca fiind sugerata insa in mare parte de catre Adrian Iorgulescu, presedintele Uniunii Compozitorilor. Orchestrele din strainatate vor sustine doua concerte (diminuindu-se astfel numarul ansamblurilor invitate si implicit costurile), formatiile din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara vor evolua sub bagheta unor dirijori de marca, in timp ce interpretii nostri vor colabora (si) cu mari orchestre ale lumii, Opera Nationala va oferi doua reprezentatii cu Oedip de Enescu, intr-o distributie asemanatoare […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }