Ne mai aduci aminte doamnă Olga Greceanu…

  • Recomandă articolul
De fiecare dată cînd mîngîiem cu privirea nestematele plastice ale Muzeului memorial „Ion Minulescu-Claudia Millian“ (coordonat de către M.N.L.R.), o confesiune tainică ne însoţeşte la întîlnirea cu un exponat sau altul. De cînd ne-a căzut în mînă lucrarea Olgăi Greceanu, Meditaţii la Evanghelii, apoi recentele reeditări, Specificul naţional în pictură şi Arta murală: legile şi tehnica ei, zăbovim mai mult în faţa tablouluiMaica Domnului cu Pruncul, ieşit din penelul călăuzei noastre, aflat în camera Claudiei Millian, personalitate polivalentă – poet, dramaturg, memorialist, artist plastic (mulaj, mozaic, ipsos, pictoriţă), critic de artă –, domenii în care îşi dă mîna cu autoarea amintitei lucrări. Din „dialogul“ cu Olga Greceanu, aflăm că pictoriţa s-a născut la 4/17 august 1890, pe numele ei de Olga Skrzeszewski, cum notează în albumulViaţa în imagini dedicat nepoţilor – precizînd că se citeşte Şeşevski –, la Mănăstirea Nămăieşti, aflată la ieşirea din Cîmpulung Muscel spre Braşov (prin Pasul Bran) sau la intrarea în localitatea boierului Neacşu. Se retrăseseră aici alungaţi de canicula Capitalei. Celor injectaţi cu serul memorialisticii, nu le poate scăpa faptul că, în imediata apropiere a pomenitei mănăstiri rupestre, se află un muzeu memorial ce ne conduce pe urmele poetului George Topîrceanu (1886-1937), din prima parte […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.