Necesitatea răului şi binele iluzoriu

Puţine lucruri din opera de pînă acum a lui Octavian Soviany anunţau un roman de calibrul şi turnuraVieţii lui Kostas Venetis. Ceea ce atrage atenţia mai întîi de toate în carte sînt imaginaţia epică, apetitul pentru poveste al autorului. Sincer, nu credeam că Octavian Soviany ar avea răbdare, resurse şi „oase groase“ pentru a construi un roman atît de epic, doldora de istorii şi de evenimente. O viaţă care capătă sens mutată în carte La o primă vedere, e vorba de un roman biografic în cel mai pur înţeles al termenului: strategiile, liantele dintre episoade, artificiile sînt minime. Din cînd în cînd, povestea protagonistului se intersectează cu poveştile altor personaje în modul cel mai firesc. Ramele naraţiunii sînt şi ele mai curînd convenţionale decît funcţionale: autorul vorbeşte despre un manuscris descoperit, pe care nu face decît să-l traducă; textul propriu-zis este povestit de Kostas, aflat pe patul de moarte, şi scris de tînărul său amant (care introduce şi unele pasaje privitoare la daravelele sale), dar permanent verificat de cel care îşi deapănă cursul vieţii. Procedeul e vechi, dacă ne gîndim că memoriile lui Marco Polo au fost scrise, de fapt, de către colegul de celulă, autor de romane de curte, […]