Nemîngîiaţii

Imediat după revoluţia din 1989, literatura română s-a văzut nevoită să treacă prin două probe de foc, una de natură economică şi una de natură etică/morală. Odată sponsorizarea de la stat dispărînd, editurile au fost puse în situaţia de a se descurca singure din punct de vedere financiar, şi încă în contextul unei societăţi sălbatice, aflate în plin proces generalizat de schimbare. Pe de altă parte, literatura română a trebuit să treacă şi printr-un proces de revizuire a canonului (Canonul occidental, al lui Harold Bloom, a rămas una dintre prea puţinele referinţe teoretice invocate de cei angrenaţi în revizuiri). S-au distins două tabere, de o parte aflîndu-se cei mai radicali, gata să pună sub întrebare toată literatura română postbelică, mutilată sistematic de ideologia comunistă, iar de cealaltă parte – cei care susţineau inutilitatea unei revizuiri ce avusese deja loc în anii ’70. Literatura în comunism   Iată care sînt, conform lui Ion Simuţ, cele trei tipuri de revizuiri care au marcat literatura română în a doua jumătate a secolului al XX-lea (Familia, nr. 9/2000): revizuirea politică, din anii ’50, cînd literatura a fost în întregime aservită aparatului propagandistic al noii puteri, revizuirea estetică, din anii ’65-’70, declanşată de „dezgheţul“ promis după […]