Nesupunere şi alte poeme
- 26-08-2016
- Nr. 837
-
Alina PURCARU
- Literatură
- 0 Comentarii
Cartea de debut a lui Vasile Mihalache bruiază niște frecvențe clare pe care circulă poezia contemporană în spațiul nostru. Biografismul, minimalismul tranzitiv și recursul la un prozaism resemnificat sînt primele detonate. Sarcasmul agresiv, ca și ludicul, nombrilismul propus în expresii stridente cad, și ele, fără măcar un epitaf. Ce rămîne e o poezie concentrată, pe cît de cerebrală și de sofisticată la nivel conceptual, pe atît de directă: o poezie vădit adresativă, cu un ritm găsit pentru exterior, insuflată de idee și de urgență mai mult decît la oricare dintre poeții care-și fac acum auzite vocile. Tonalitatea pe care Vasile Mihalache a găsit-o în mort după om este una ambiguă: ea include un suflu teoretic subreptice, care denunță nietzschean (și foucaultian) limitele și sărăcia unei lumi clădite împotriva omului (mai precis spus, a acelor mulți, tăcuți și invizibili, excluși tacit din această categorie) și, în același timp, afirmă cu încredere și cu solaritate posibilitatea unei alteia, în care corpul se sustrage mecanizării și în care viața irumpe, răsturnînd presetările încifrate de varii forme ale puterii. Această ambiguitate structurală e, de altfel, inclusă în titlu, care se poate citi fie ca descriere a unei condiţii existenţiale care și-a atins criza – […]