Nicolae IONEL, Cintece de leagan

Nicolae IONEL Cintece de leagan Editura Fides, Colectia „Eidos“, Iasi, 2000, 102 p., f.p Dubletul cult al principalelor specii poetice folclorice nu este o noutate pentru nimeni, la fel si cintecele de leagan scrise de scriitori/ scriitoare cunoscuti/cunoscute. Autorul acestei culegeri de cintece de leagan incearca insa o innobilare filozofica (ontologica) a acestei neglijate specii poetice. Principiile discutate in prefata-manifest au ca fundament venerabila idee romantica asupra cresterii ca pierdere a legaturii cu fiinta: „a vorbi copilului inca negraitor si neintelegator de cuvinte e ca si cum ai vorbi florilor si pasarelelor“, sau, mai clar spus: „copilul recepteaza cu prefigurarea lui ingereasca si cu aura edenica ce inca-l insoteste“. Cintecul de leagan, ne lamureste autorul, „trebuie sa fie de cea mai mare adincime metafizica“ si pentru ca din acesta copilul intelege esenta umanului. Modalitatea acestei aprehensiuni o gasim in aceeasi prefata: „copilul nevorbitor aude ca o planta, dar si cu deplinatatea intelegatoare a viitorului sau, primind in toata fiinta informatia ca pe o modelare si o predispunere spre intelegerea umanizata de la maturitate, cam asa cum se intimpla cu cel adormit caruia, citindu-i-se un text, a doua zi, in stare de veghe, il invata (il asimileaza) cu neverosimila usurinta“. Trecind […]