Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
[No subject]
Andrei DÓSA - Cînd va veni ceea ce este desăvîrșit
- 13-07-2012
- Nr. 632
-
Daniel CRISTEA-ENACHE
- Literatură
- 3 Comentarii
Colegilor de generație care mai cred că în cîmpul poeziei există o toleranță mai mare la o catastrofală (sau baremi mediocră) utilizare a limbajului, tînărul Andrei Dósa le oferă printr-o parte din debutul său editorial, cu placheta Cînd va veni ceea ce este desăvîrșit, o admirabilă lecție de construcție și compoziție poetică. Într-o parte, avem „experimentele“, „conceptele“, „transgresările“, „polimorfismul“, „heterogenia“, alți și alți termeni pe care, în siajul unor artiști adevărați, o sumedenie de autori îi folosesc abundent și autojustificator, în loc de poezia ca atare. În partea cealaltă (mai rar vizitată), vedem poeți, din diferite generații, care nu iau acești termeni ca pe niște carcase goale, ci îi tensionează și îi pun „la lucru“. Textul poetic pare la Andrei Dósa simplu, dacă nu simplist, nefiltrat și neprelucrat. În spatele lui se ghicește însă un efort considerabil de semnificare. De asemenea, în planul expresiei, nu vom regăsi pic de ostentație stilistică „poetică“; dar expresivitatea albă a poeziei acestui debutant atît de matur este, în mai multe rînduri, copleșitoare. Nu-i greu de identificat supratema din prima și singura puternică secțiune a cărții: criza de existență a unei familii obișnuite. Aceasta este rulată întîi cu încetinitorul, din perspectivă preponderent infantilă, și […]
desi pierre e categoric: ceea ce scrie Andrei Dosa nu e poezie, mie – sa nu fie cu suparare! – mi-a placut volumul.
Andrei Dosa surprinde foarte bine alienarea noastra, a tuturor, din jurul televizorului, cu vieti meschine, fara orizont, cu parinti care isi duc greu zilele si noptile, povara lor si fiilor.
Mi-a placut mult ce a citat Daniel Cristea-Enache din volumul lui Andrei Dosa, mai ales aceasta poezie:
într-un sul de linoleum
„ai mei se uită la știri/ de douăzeci de ani/ în colțul dreapta-sus al ecranului/ pîlpîie cuvîntul RELUARE// ne așezăm la masă ca o familie/ deși nici unul dintre noi nu suportă/ să fie văzut mîncînd// degajăm o vitalitate intolerabilă/ în efortul de a asimila/ ceva servit de-a gata// smulg linoleumul/ mă înfășor în el mă rostogolesc/ ca un cilindru compactor/ din bucătărie în bucătărie/ pînă la capătul lumii“
PIETRICICA DIN PANTOFul i-poeteticului poetic poet poezia ei INSISTÎND
Mizeria maldăr de pe subt covoaretone-ale-unei Lumi Fudule Foc şi Pară drept în gura lui Poponeaţă.
Fîstîcuri Toane Bezele Beizadele şi Intelectuali Doldora adunaţi la Ciubuc în Centrul Centralelor de Concentrare a Atenţiei.
Scrieri diverse deturnări conştientizat-inconştiente formele Statului de drept IPOTETIC-POETIC.
Evident FĂRĂ VIRGULE precum tot ce creşte aici atît de convulsiv contorsionat unele-ntr-altele încît magmă mîzgă jeg boală obsesii micimi terci spume nonsensuri teribilisme
Laminări molfăieli călîu moale maidane mahala blocuri maldăre tone de cartiere descreierarea non-fiinţa procesul descărnărilor suflete lăsate-n paragină Peisajul CATACLISMULUI comunist ( nu altul ) [ atît de bine grefat pe Impotenţa unui popor strîns legat între aceste graniţe ale unei Ignoranţe Incoştiente Halucinante]
Cum poţi îndrăzni să-i spui celebrului tînăr critic literar, devenit instituţie în sine, că poezia aceasta nu e poezie, că poate fi altceva, dar în orice caz, NU POEZIE !
Şi că mai rău, apologia acestui gen de literatură, scursură firească a educaţie NON-Educaţie, reeducare permanentă întru laminarea şi uniformizarea perfect absolută a creierelor cu trupul cu nevoile minime elementare şi scîrbovnice, transformarea vieţii într-o magmă pestilenţială cretinoidă, nu poate decît continua procesul început în 1945
cu brio şi succese nenumărate ale “omului nou” şi-ale “idealurilor luminoase”.
Cum să îndrăzneşti, tu, anonimule, criptatule, să provoci o dezbatere, o polemică, să dezvălui o altă viziune TOTAL Non Conformă cu mersul Corect şi Înainte a lucrurilor prestabilit-stabilite, ABSOLUT contrarie verdictelor şi directivelor Elitelor Culturii Româneşti, aflată în plin avînt Creator postmodern, novator, subtil, politicos, poeticos ?
CUM ? Fără Identitate, nume, prenume ( care ar putea fi oricare) data naşterii talia semne particulare numerele de la pantofi casă mobil buletin paşaport ?!?
IDENTIC ! precum societatea românească a fost distrusă prin toate mijloacele fără , aproape, nici cea mai mică rezistenţă, iar începînd cu 1990 chiar cu ajutorul mascat, dulce adaptat, prin tăceri şi deturnări subtile, ŞI este a ajuns azi DOAR(e) o vietate îmbîcsită de un realism socialist decadent şi autofag, cu grijă conceput astfel, LA FEL, IDENTIC, în PERFECT auto-sincronism, Cultura şi Intelectualitatea propagă nonvalori, pseudoartişti, curente culturale, idei şi viziuni de un provincialism desuet lamentabil, de neiertat.
Revoltele scriitoriceŞti de mal de mahala de baltă, jug jeg orizont mic, ţărişoară de buzunar-ntre blocuri la bloc în bloc moloz beton şi la grămadă Sînt Evident CEVA !
Scrieriile aceastea sînt cu totul ALTCEVA. DAR NU POEZIE ! sau DOAR(e) :
MIZERIA POEZIEI DE SUCCES POSTREALIST SOCIALISTME
E NOSTIM CÎND E TRIST SAU E DOAR PUR ŞI SIMPLU TRIST CÎND NU E NOSTIM
Păpuşarii culturii Făcătorii de Valori Măsluitorii Culturii
Poezia de Cartier Comunist, Cvartal de Blocuri, Mizerie şi Degradare Firească
Socialismul Realist în toata splendoarea artistico-poetică a decadenţei societăţii omeneşti
Dacă cineva îşi imaginează că astfel de subiecte, într-o abundenţă sufocantă azi în cultura şi literatura românească ar putea întradevăr interesa pe cineva, SE ÎNŞEALĂ AMARNIC ! Sosul zeama latrinelor şi haznalelor proliferate concret PUT PREA TARE oricît de ipotetic-poetic le-am împacheta în mii de foi de hîrtie şi cuvinte cu hai, poante şi alte matrapazlîcuri paradoxale de baltă inteligent-intelectuală artistică sau alte licenţe găselnicioase.
Năclăiala pusă, zi de zi, “gastronomic” ca untul sau ca grăsimea de porci, cu pistolul în tîmplă sau ceafă, pe ochi, în urechi, în gură cu pumnul, în stomac cu bocancul securistului (fotbalist), pe creier cu lopata, ciocanul şi secera, de la 1945 pînă în 1990, Liber, FĂRĂ ( nici un) ARBITRU, tocmai aşa cum doreşte azi un eminent intelectual din spuma elitei culturii româneşti postMasacru neoManipulare, super Cacialma,
a pus pe spiritul şi clarviziunea oamenilor o Groasă şi Impenetrabilă Cortină de AER pestilenţial, otrăvit, otrăvitor, otrăvind şi infestînd ABSOLUT Totul.
Asemenea “Poeziei” ! Asemenea şi Filmul ! şi Arta ! şi Viaţa ! şi Restul !
Asta a fost doar o “RELUARE” ! se pare insuficient re-petată într-o lume total repet-entă sau –”end”ă.
Aceasta fiind doar o privire liberă de dinafara con-textului mirific mioritic putrid miasmatic auto-mimetizat mimetic continuu mimetizîndu-se fudulist trufandistic, debranşez aici brusc dictafonul. OFF !
Textele cu iz de socio-realism-intimităţi-idei-găselniţe-postmodernisme şi tot felul de neo-post-pseudoculturi provinciale de UNICĂ sorginte comunistă, sînt lăudate, apreciate şi considerate cu surle şi trîmbiţe Statul de DREPT al creaţiei POETICE.
Nu are sens să mai intrăm în detalii, cei mai mulţi nu vor fi de acord cu aceste afirmaţii, dar le menţin, le subliniez, insist şi le asum.
Acest gen de scriere nu se numeşte deloc POEZIE, exact aşa cum în România nu există deloc Statul de Drept, şi nici nu a existat vreodată din 1945 încoace.
Numiţi-le cum doriţi, forme literare diverse, statul minciună pseudo-democratic-oligarhic-balivernă-matrapazlîc, oricum altfel decît stat de drept şi poezie, şi aşa veţi fi mai aproape oleacă de adevăr, ceea ce ar fi important, deşi insuficient.
În autenticitatea ei plictisitoare precum arhi depăşita şi lamentabila realitate socială românească postdecembristă, acest gen de „poeticitate” se identifică cu Amalgamul în care se insistă vehement a se rula valorile artei de orice gen într-o ţară aflată într-o Degringoladă a reperelor şi esenţelor în stare de moarte clinică. Plecînd de la subiectele, temele şi ideile marilor intelectuali pînă la generaţiile tinerilor poeţi peisajul este de un Provincialism Plictisitor Obositor Repetitiv Desuet Submîzga şi nămolul jegos al unui peisaj decrepit în descompunere şi veşnic siluit de false orgolii şi tot felul de pretenţiozităţi de baltă stătută şi lipsită de real-concrete coloane vertebrale şi autentice noi zvîcnete creative.
Îndobitocirea spirituală, culturală şi artistică a 45 de Comunism Criminal ( un pleonasm) îşi dezvăluie azi efectele şi consecinţele, efectele colaterale şi NE oferă cu o dărnicie otrăvitor-pestilenţială ROADELE cele mai crunte ale unei vieţi în toate meandrele ei DEZASTRUASĂ, bolnavă, cangrenată şi absolut incoştientă de stare în care se află.
Pe meleagurile dîmboviţene SE INSISTĂ în a se face reclamă, a se adula, şi face apologia unei astfel de literaturi, acordîndu-i-se şi ridicînd-o la nivelul Valorii.
Se GREŞEŞTE FUNDAMENTAL !
Dar vorba aia, fiecare gîscă ( îndobitocit-dresată-domestică) de, şi pe, sîsîitul ei piere.
P.S. Şi pentru a pune ferm lucrurile la locul lor, fără absolut nicio teamă sau resentiment, dovada cea ma Orbitoare a ceea ce literatura Comunist-Neo-PostDecrepită a putut NAŞTE-Produce, indirect, evident, este Cărtărescu, care în ciuda vervei, talentului, imaginaţiei şi puterii de a scrie, cu cele cîteva pagini interesant-atrăgătoare, rămîne un produs al unei culturi subminate şi îndoctrinate timp de 45 de ani PLUS 22 în Haznaua şi Latrina Culturii Româneşti Comuniste. Literatura, scriierea cărtăreşceană este una din marile CAPCANE ale valorilor unei culturi deschise spre univers, rămînînd adînc ancorată şi duhnind ODIOS-Orbitor a prăjeală ciorbe iahnie şi sarmale de toate soiurile. ŞI NU SÎNT RĂU !