Nobelul a plecat la Istanbul

In octombrie 2005, intr-o racoroasa zi de duminica frankfurteza, ma aflam in austera Paulskirche, ticsita pina la refuz cu somitati ale lumii politice si culturale, unde avea loc festivitatea inminarii mult-celebratului Friedenspreis, acordat de Asociatia Editorilor si Difuzorilor de Carte Germani. Pe aici se perindasera in anii trecuti, ca laureati, Peter Esterházy, Susan Sontag, Vaclav Havel, Jurgen Habermas. Acum venise rindul lui Orhan Pamuk. il ascultam vorbind, dezinvolt si pasionat, in limba sa materna unei sali arhipline despre crezurile sale artistice, despre autorii preferati, despre convingeri politice si atitudine publica. Priveam chipurile celor din jur, care ii urmareau cu atentie cuvintele in traducerea ce ne fusese lasata cu grija si disciplina teutonica intr-o brosura eleganta pe fiecare scaun. imi aminteam cum in urma cu citiva ani citisem Ma numesc Rosu intr-o editie englezeasca publicata de Faber and Faber si apoi descoperisem o fisa de autor in voluminosul catalog al agentiei literare conduse de Andrew Wylie. Pe linga monstrii sacri ai literaturii, mai vechi sau mai noi, de talia unor Borges, Ginsberg, Saul Bellow, Philip Roth, Salmon Rushdie, Martin Amis, ca sa nu enumar decit citiva, Andrew Wylie, cel supranumit – si nu intimplator – The Jackal in lumea editoriala internationala, […]