Noi şi terorismul islamic

  • Recomandă articolul
Recentele atentate de la Bruxelles ne-au şocat încă o dată pe toţi cei care ne pretindem cetăţeni ai lumii libere. Liberă să ce? După cum se vede treaba, liberă să-şi transforme periodic subiecţii în actori involuntari ai unor carnagii care survin plecînd de la scenarii de o previzibilitate care frizează monotonia cea mai tîmpă. Fireşte, noi, cetăţenii obişnuiţi ai statului de drept occidental, unul fundamental laic, nu putem decît să oferim materia primă, respectiv carnea, unor spectacole omucidare de-a dreptul danteşti. Eu, copilul meu, soţia ta, prietenul tău, cunoscuţii noştri, compatrioţii lor – cu toţii am fi putut fi pe aeroportul din capitala Belgiei şi a Europei. Sau în metroul bruxellez. Sau în sala Bataclan. Sau în clădirea redacţiei Charlie Hebdo. Sau lîngă Stade de France. Sau în trenurile de la Madrid. Sau în parcul din Lahore, Pakistan. Sau în localităţile africane rase de pe faţa pămîntului de gruparea Boko Haram. Sau în autobuzul ori în metroul londonez. Sau poate chiar într-unul din turnurile gemene. Ori în nenumăratele locuri publice din Ankara şi Istanbul în care, într-un ritm ameţitor, se succed atentatele cu bombe revendicate de extremiştii islamici. Neputinţa statelor vestice Ce face statul occidental de drept pentru a-şi apăra […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }