Noica. La noi şi la ei – mai ales la ei

Horia Corneliu Cicortaş: Săptămînile trecute, presa din Italia şi România a adus în atenţie, graţie semnalării dumneavoastră, cazul Galimberti-Noica. Cum aţi descoperit acest plagiat? Costică Brădăţan: Absolut din întîmplare, cum probabil că se descoperă cele mai multe plagiate. Acum cîteva luni, am recenzat traducerea engleză a cărţii lui Noica pentru Times Literary Supplement. Aşa am ajuns s-o recitesc. Cam tot în aceeaşi perioadă, citeam şi cartea lui Galimberti, unde m-au izbit dintr-o dată respectivele pasaje noiciene, căci au o anumită îndrăzneală speculativă şi o forţă poetică pe care nu le uiţi uşor. L-am căutat imediat pe autor şi astfel am descoperit că există o întreagă istorie a plagiatelor galimbertiene. Mai întîi am vrut s-o las baltă, mi-am zis că o acuzaţie de plagiat în plus sau în minus, la cîte există deja, nu mai contează. Am realizat însă că toată povestea asta are ceva nespus de amuzant (după cum aţi observat, textul meu e scris într-o cheie apăsat ironică): în ţara unde a apărut stereotipul „românii sînt hoţi“, iată că cineva s-a apucat să fure de la români. Cum poţi să rezişti? Cel puţin dacă Galimberti ar fi făcut un gest, dacă ar fi ieşit în faţă să ia apărarea […]