Norman Manea – o viaţă

  • Recomandă articolul

Sesiune aniversară Norman Manea la Biblioteca Academiei Române

Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125, București),va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani.

 

La evenimentul aniversar „NORMAN MANEA – O VIAȚĂ“ vor participa personalități marcante ale lumii culturale și academice atît din țară, cît și de peste hotare: Gabriela Adameșteanu, Paul Bailey, Dana Berdilă, Ana Blandiana, Margarita Boyers, Robert Boyers, Augustin Buzura, Nicolas Cavaillès, Magda Cârneci, Paul Cernat, Livius Ciocârlie, Paul Cornea, Ioan Cristescu, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Florin Filip, Luca Formenton, Mariana Gorczyca, Ioana Gruia, Olivier Guez, Bedros Horasangian, Annabelle Hirsch, Emil Hurezeanu, Emil lonescu, Nora Iuga, Victor Ivanovic, Elvira Lindo, Vittorio Lingiardi, Silviu Lupescu, Alberto Manguel, Alexandru Marinescu, Mircea Martin, Mercedes Monmany, Rosa María Moro de Andrés, Ana Nicolau, Antonio Muñoz Molina, Maria Nadotti, Ingemar Nillson, Florence Noiville, Andrei Pleșu, Bogdan Popescu, Stephanie Tärnqvist, Joan Tarrida, Stelian Tănase, He Lea Wakeman, Monica Zgustova.

 

Gazdele evenimentului vor fi Carmen Mușat și Claudiu Turcuș.

 

Norman Manea, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori români, profesor de literatură europeană şi writer in residence la Bard College, New York, împlineşte anul acesta 80 de ani – o vîrstă venerabilă şi un parcurs existenţial și literar semnificativ, marcat de tumultuoasa istorie a secolului XX.

 

A părăsit România acum treizeci de ani, fără să plece însă  din limba română, în care a continuat să scrie în tot acest timp. Atent observator al naturii umane, preocupat să surprindă conexiunile profunde dintre etic şi estetic, precum şi atitudinea intelectualului în situaţii extreme, Norman Manea este un autor recunoscut și prețuit pretutindeni. Dovadă stau nenumăratele traduceri ale cărţilor lui, precum şi ecourile pe care acestea le-au stîrnit în Franţa şi în Italia, în Germania şi în Statele Unite ale Americii, în Suedia, în Spania, Polonia, Cehia şi chiar în China.

 

Deţinător al unor prestigioase premii internaţionale – dintre care Premiul MacArthur (1992), Nonino (2002), Médicis Étranger (2006), Nelly Sachs (2011), celebrul scriitor, distins de Guvernul francez cu titlul de „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” (în 2011) și laureat al Premiului Național de Literatură (România 2012), nu și-uitat niciodată locul de baștină.

 

Despre cărţile sale au scris de-a lungul anilor mari nume ale culturii de pe mai multe continente, iar opera sa a făcut obiectul unor studii concludente, apărute la edituri de prestigiu din întreaga lume.
Un eveniment:
Observator cultural
Editura Polirom
Muzeul Național al Literaturii Române
Facultatea de Litere, Universitatea București
Institutul Cultural Român
Biblioteca Academiei Române
Secția de Filologie și Literatură a Academiei Române
Institutul Cervantes din București
Cu sprijinul:

Mușat&Asociații

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }