Norman Manea – Premiul international Nonino 2002

  • Recomandă articolul
Dupa cum am anuntat in numarul trecut al Observatorului cultural, Norman Manea a fost desemnat cistigatorul premiului italian Nonino International Prize 2002 pentru opera omnia. Publicam acum motivatia juriului si prezentarea bio-bibliografice a laureatului, care a insotit textul comunicatului oficial italian. Martor al celei mai salbatice barbarii petrecute in secolul XX, profund marcat de acel „umanism“ de factura central-europeana, Norman Manea e un autor – printre cei mai mari ai literaturii lumii de azi – care trebuie cunoscut pentru ca, dinlauntrul celui mai umilitor statut pe care o „civilizatie“ i-l poate conferi unui individ, acela de exilat, a stiut sa descrie in romanele si eseurile sale, cu forta magistrala, spectrul totalitarismului, transformindu-l intr-o metafora dureroasa, tragicomica si distrugatoare a conditiei umane. S-a nascut la Suceava, Bucovina, in Romania. A fost deportat de copil, in octombrie 1941, in lagarul de concentrare din Transnistria, in Ucraina. S-a intors in Romania impreuna cu membrii supravietuitori ai familiei sale la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. A parasit tara in 1986, stabilindu-se mai intii in Berlinul de Vest (unde a trait pina in 1987) si apoi in Statele Unite. Actualmente este profesor de cultura europeana si scriitor activ la Bard College si locuieste, cu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }