„Nostalgia după o victorie care dacă ar fi avut loc ar fi însemnat nefiinţa noastră.“ Serios?

Alexandra Titu, istoric de artă de indiscutabilă notorietate în spațiul românesc, semnează în revista Observator cultural nr. 625, din 25 mai 2012, la rublica „Opinii“, un text intitulat „Retorica artei și retorica străzii“. Sîntem puși față în față cu superioritatea asumată a autoarei în fața banalilor trecători ignoranți, inculți, lipsiți de cunoașterea care le dă dreptul să se raporteze critic la spațiul public – un spațiu care, în fapt, le aparține.   Indignările și discuțiile provocate de lucrarea lui Vasile Gorduz Nostalgia după o victorie care dacă ar fi avut loc ar fi însemnat nefiinţa noastră – amplasată nefericit de Primăria Capitalei pe scările Muzeului Național de Istorie a României – sînt deplin justificate. Oamenilor nu le place lucrarea, iar acest lucru este un drept fundamental pe care cetățenii îl au asupra spațiului public invadat de monumente în care nu se regăsesc. Iar această libertate nu trebuie condiționată și limitată de diplome universitare, cultură vizuală sau cunoștințe de istoria artei. Oamenii au dreptul să respingă monumentele construite din bani publici atunci cînd nu se regăsesc în ele, indiferent care sînt argumentele cu care-și susțin nemulțumirea.   Dincolo de calitatea formală ireproșabilă a lucrării, semiotica lui Gorduz mă pune în poziția […]