Nu mă încolonez

Gestul debarcării lui Augustin Buzura din fruntea ICR riscă să se întoarcă împotriva celor numiţi în locul echipei sale în decembrie 2004 pe criterii politice. Cu precizarea că Buzura & Co nu se implicaseră în campanii ideologice pro-Iliescu; totul li s-a tras de la debarasarea de revista Dilema. Iar prezenta tentativă de reorganizare e iniţiată de noul guvern, nu de către preşedintele ţării, gest cu implicaţii multiple. Fapt este că militantismul probăsescian al unor intelectuali publici incontestabil valoroşi ca H.-R. Patapievici şi Mircea Mihăieş, preşedintele, respectiv vicepreşedintele ICR, frizează conflictul de interese. E dreptul oricui să susţină politic pe oricine, dar nu cîtă vreme e înalt funcţionar cultural de stat. Simbolic, în posturi culturale-cheie a fost cooptată, din 2004, o reţea de intelectuali publici neocon, întru legitimarea euroatlantică, ultrareformistă şi anticomunistă a unui preşedinte mesianic cu trecut tulbure şi înclinaţii autoritariste, potrivit unei logici contractuale de tipul: „Băsescu trebuie susţinut fiindcă ne-a preluat agenda publică, ne oferă status, acces privilegiat la resurse şi ne răsplăteşte prietenii de idei, pentru că merită“.   Numai un răuvoitor ar susţine că ICR-Patapievici nu a performat managerial, că a încercat să impună gusturile estetice ale conducătorilor, că nu a avut proiecte pentru care merită […]