„Nu mă răzgîndesc”

Fragment din volumul în curs de apariţie „Octavian Paler. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache“, din seria de autor „Octavian Paler“, de la Editura Polirom

  • Recomandă articolul
Fragmentul următor apare spre finalul volumului intitulat Octavian Paler. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache (ediţia a II-a, Editura Polirom, în curs de apariţie în seria de autor „Octavian Paler“). Prima ediţie a apărut la Editura Corint, în 2007. Sînt rînduri şi pagini întregi scrise în condiţii – eufemistic vorbind – speciale şi publicate acum în avanpremieră. Octavian Paler era în spital; dar chiar şi acolo, într-o stare fizică precară, spiritul său era viu, amintirile, proaspete, memoria, intactă, luciditatea, asemenea. Am scos ca titlu, între ghilimele, o propoziţie simplă, dar greu de pus în practică de către destui intelectuali ai noştri, atît de adaptabili şi tranzacţionali. Una dintre însuşirile lui Octavian Paler era că nu se număra printre ei. (D.C.-E.) Cînd să vin cu noi întrebări la dumneavoastră, văd că nu mai răspundeţi la telefonul mobil şi aflu că aţi ajuns la spital… Acum aţi ieşit de acolo. De o bună bucată de vreme, vă confruntaţi cu ceea ce numim, eufemistic, probleme de sănătate. Aveţi insomnii şi, mi-aţi spus, o continuă durere de cap, care nu vă slăbeşte nici măcar o zi. Aţi vrea să vorbim despre starea dumneavoastră actuală, tocmai ca să „exorcizăm“ răul fizic? Nu am o curiozitate morbidă şi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.