Nu sint foarte sigura1

Am crezut o vreme ca scriitorii venind din Europa de Est detin, asupra colegilor lor din Vest, un fel de capital, de monopol al suferintei. O suferinta istorica mai intii – una mai veche, dat fiind ca tot felul de imperii si razboaie au fragmentat si reconfigurat la nesfirsit acest teritoriu instabil si nesigur, cu o geometrie flexibila si denumit in fel si chip, dupa logici geo-strategice opuse, contradictorii. Apoi, monopolul unei suferinte politice, mai recente – caci nu au fost ei cobaii unui bizar experiment totalitar la scara continentala, pacientii unei inginerii sociale de mare anvergura care voia cu orice pret, si chiar a reusit, sa produca un „om (foarte) nou“? Omul recent si fara memorie, fara istorie, omul supus pina in adincul celulelor sale fricii si imperativelor de partid, omul lobotomizat de cenzura si autocenzura, hipnotizat de „viitorul luminos“ si de mizeria zilnica pina la uitarea de sine si pierderea de sine. in fine, monopolul unei suferinte morale – caci, expusi acestei presiuni, pe cit de mari, pe atit de brutale si de primitive, scriitorii din Est s-au simtit adesea tradati si uitati de colegii lor mai plini de sansa din Vest, fata de care au dezvoltat complexe […]