Numaratoarea inversa: Inceputul (100)
- 23-10-2001
- Nr. 87
-
Cristian MUNTEANU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Se scuturasera teii pe Bulevardul Aviatorilor si la prinz plouase. Tot drumul pina la metrou am calcat prin ceai de tei si mi-am stropit pantalonii de sus pina jos… Pur si simplu, pe marginea trotuarului si pe strada erau balti de ceai, de parca orasul se scufundase in ceasca enorma a unei englezoaice demente care vroia cu tot dinadinsul sa ma uimeasca. Mergeam incet si priveam cu atentie pe jos, la florile pe care le striveam cu bocancii. Talpa mi se imbiba in miros de tei si ma gindeam ca o sa ajung acasa, o sa calc pe mocheta din hol si o sa las urme galbui si parfumate. Si mama nu avea sa inteleaga nimic. Mai trecusem pe Aviatorilor de multe ori in perioada in care se scuturau teii, dar niciodata nu observasem ceaiul ala revarsat pe strazi. Si de atunci fenomenul oricum nu s-a mai repetat. Fusese probabil o ploaie perfecta cazuta la momentul potrivit pentru o infuzie urbana. Dar nu despre asta vroiam sa va povestesc… Ma indreptam spre statia de metrou de la Piata Victoriei. Cartierul este destul de curat, nu se compara cu mizeria de la Gara de Nord sau din Rahova. Mai vezi totusi […]