O după-masă cu Aurel Codoban

M-am reîntîlnit, după mulţi ani, în vara aceasta, cu profesorul Aurel Codoban. „Pribegia“ de mai bine de zece ani prin ţări mai vestice decît a noastră a transformat încet-încet Clujul şi bucata de viaţă trăită în el în ceva aproape injust de îndepărtat. Oricum, în negura „antimemoriilor“ mele, figura profesorului Aurel Codoban a fost mereu constantă şi viaţa, mai mult decît cărţile, m-a făcut să-mi aduc aminte adesea de el, de cuvinte care s-au dovedit profetice, confirmînd ceea ce-mi spusese într-o scurtă aventură peripatetică pe holul universităţii: „Ştii, dragă Mihai…, mă simt norocos. Intuiţiile mele se adeveresc aproape întotdeauna… Mă simt de parcă aş fi trăit totul dinainte“. Spunînd asta, sper să depăşesc simpla evocare a profesorului universitar Aurel Codoban, trecînd spre omul Aurel Codoban, căci se întîmplă extrem de rar, în cîmpul umanioarelor, ca învăţăturile cuiva să-ţi folosească realmente şi la altceva decît la o bună orientare livrescă. Profesorul Aurel Codoban s-a dovedit a fi mai mult decît un „bibliotecar“ iscusit pentru studenţii care „aveau urechi de auzit şi ochi de văzut“. Chiar dacă presocraticii lui au rămas „Marx, Nietzsche şi Freud“, în el se pot distinge anticele capacităţi ale unui maestru de a-şi însoţi elevul pe drumul creşterii, […]