O enciclopedie necesară și utilă pentru înțelegerea comunismului

  • Recomandă articolul
Gîndită inițial în trei volume, România 1945-1989. Enciclopedia regimului communist. Represiunea va apărea în patru volume, ceea ce este foarte bine pentru toți cei interesați de istoria comunismului românesc. Această Enciclopedie, care apare sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, în coordonarea profesorului Octavian Roske, de la Universitatea din Bucureşti, șeful Departamentului de Limbă și Literatură Engleză, este, fără doar și poate, o lucrare științifică de proporții, realizată pe baza unei cercetări minuțioase în arhive, cu studierea periodicelor vremii, axată pe colaborarea cu instituții (muzee, biblioteci, centre de studii, institute ale Academiei Române, universități) care pot da informații despre represiunea din vremea comunismului. La realizarea Enciclopediei a lucrat un număr impresionant de istorici (peste 60), nu doar de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Enciclopedia este alcătuită alfabetic. Primele doua volume, aparute în 2011 și 2012, au acoperit literele A-O. Acest al treilea volum, corespunzător literelor P-R, cuprinde conceptele, localitățile de detenție, coloniile de muncă, lagărele de muncă, partidele excluse de pe scena politică după 1947,  dar și o istorie a radiourilor care au emis în limba română (Radio Europa Liberă, Radio Vocea Americii) și au susținut puținele voci disidente din România. Aici e de menționat faptul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.