O falsa problema

Ideea de baza a articolului de fond al lui Ion Simut din Familia nr. 9/2000 (Rezistenta vechii ierarhii de valori) este ca, dupa al doilea razboi mondial, au avut loc trei valuri de „revizuiri“ ale literaturii romane: mai intii o „revizuire“ politica (perioada proletcultista, cind esteticul a fost ras cu buldozerul), apoi una estetica (perioada ceausista si relativa reabilitare a canonului estetic) si, in fine, una etico-morala (perioada postdecembrista, dominata, cel putin in prima ei parte, de voga literaturii nonfictive si de criza autonomiei esteticului). In finalul editorialului, autorul constata ca ierarhia de valori a literaturii postbelice, instituita de vedetele critice ale generatiei ’60, rezista inca – desi tot mai subrezita – asaltului noilor generatii, in conditiile in care se manifesta un dezinteres tot mai accentuat al publicului fata de literatura si, mai nou, chiar fata de nonfictiune (memorii, jurnale, carti-document). Marin Preda si N. Breban (in proza), Nichita Stanescu si Marin Sorescu (in poezie) ramin, deci, si azi, in ciuda contestarilor din ultimul deceniu, principalele nume ale canonului literar postbelic. Cum se explica aceasta inertie si, de fapt, cui apartine? Explicatiile pe care le identifica Ion Simut ar fi reculul „literaturii de dreapta“ (Cioran, Eliade, Tutea etc.) in mare […]