O jumătate de secol de la un eveniment neluat în seamă

Acum aproape o jumătate de secol, o persoană curajoasă îndrăznea să-şi înceapă o luare de cuvînt într-o sală din clădirea unde se afla – şi se află încă – Aula Universităţii din Bucureşti astfel: „Nu ştiu cine sînteţi dumneavoastră, dar ştiu şi ştim cine este tovarăşul profesor Tudor Bugnariu, iar portretul pe care-l prezentaţi dumneavoastră nu coincide deloc cu ceea ce ştim noi“. Nu era vorba de o şedinţă obişnuită, ci de una extraordinară. Era o şedinţă menită să excludă studenţi, să-l scoată din funcţie pe decanul facultăţii şi să arate tuturor „cine este noul stăpîn“.   Era în toamna anului 1965, cursurile tocmai începuseră, dar, între timp, fusese „o vară fierbinte“, în care se „coceau“, de către instituţii şi oameni exersaţi în diversiuni, fapte şi întîmplări obişnuit-neobişnuite: unii studenţi „au discutat“ între ei, crezînd, pur şi simplu, în promisa liberalizare clamată după încheierea „epocii Dej“. N-au crezut numai ei, dar ei au fost „auziţi“ înainte de toate şi de toţi. De ce ei contau? Oricum, cu ei, cu Facultatea de Filozofie a început „prima lecţie“ de ascultare, de supunere, de obedienţă a noului regim.   Ileana Ioanid a spus acele cuvinte simple, clare, citate în deschiderea acestui articol, din […]