Stă în față noastră o carte pe care, la momentul primei lecturi, în primăvara acestui an, am parcurs-o aproape fără nici o întrerupere. Motivul este simplu: îi cunoșteam pe autorii principali – coordonatorii volumului intitulat Les relations Israël - Diaspora à travers l’Histoire, apărută la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași –, Carol Iancu și Michaël Iancu. În fond, sîntem preocupați de idei și …
Ştiam de ceva timp că Toma George Maiorescu scrie un poem-eseu, pe timp de iarnă la noi, dar în însoritul Los Angeles. Am citit prima formă în variantă electronică, iar recent m-am bucurat de volumul tipărit, în 2015, la Editura Palimpsest (legată de numele poetului Ion Cocora, concitadin al autorului), sub titlul Sinucigaş plonjez într-un real imposibil. Diferenţa dintre cele două lecturi am resimţit-o şi …
Din nou se vorbeşte despre cotitură/ruptură în legătură cu evenimentele de acum aproape 26 de ani. Unii care aveau atunci vîrsta copilăriei mici vorbesc de parcă ar fi la fel de cunoscători ca şi cei care erau, tineri sau cu părul albit, prinşi în vîrtejul unei istorii dezlănţuite, în care, vorba lui Hegel din Fenomenologia spiritului, s-a trecut într-o clipă de la nelibertatea dovedită, obiectivă, …
Atît marii moralişti – Teofrast, Epictet, Seneca, Marc Aurelius, Montaigne, Pascal, La Bruyère, La Rochefoucauld sau Cioran –, cît şi oamenii comuni, cît de cît reflexivi (şi, în fond, aceştia, oamenii obişnuiţi, reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decît mulţimea tăcută sau auzită a condiţiei umane dintotdeauna şi de pretutindeni), au observant adeseori că persoanele puse să aleagă între a fi apreciate pentru inteligenţa …
Un mod extrem de simplu de a accede la felul de a fi – poate şi de a gîndi – al cuiva ni-l dă răspunsul la întrebarea: ce ni se cuvine nouă să avem? Dacă cineva spune că i se cuvine să aibă toate bunurile la care, legal, este îndreptăţit, discuţia pare că poate fi încheiată. Nu este aşa, pentru că, ştim bine acum, au …
Acum aproape o jumătate de secol, o persoană curajoasă îndrăznea să-şi înceapă o luare de cuvînt într-o sală din clădirea unde se afla – şi se află încă – Aula Universităţii din Bucureşti astfel: „Nu ştiu cine sînteţi dumneavoastră, dar ştiu şi ştim cine este tovarăşul profesor Tudor Bugnariu, iar portretul pe care-l prezentaţi dumneavoastră nu coincide deloc cu ceea ce ştim noi“. Nu era …
„Omul nu este un sfînt. Acest adevăr, verificat de o experienţă istorică, de atîtea ori milenară, nu a împiedicat, totuşi, gîndirea să-şi imagineze omul într-o alternativă elevată şi pură.“ Niculae Bellu „Orice schimbare autentică începe cu capacitatea de a te ruşina. De ceea ce a fost. De ceea ce este. Poate din această cauză, cei mai buni fac ceea ce trebuie făcut cu gesturi …
„Legea morala e sfîntă (inviolabilă). Omul este în adevăr destul de profan, dar umanitatea din persoana lui trebuie să-i fie sfîntă.“ Immanuel KANT „Îmi amintesc ce mi-a spus cîndva... unul dintre dascălii mei: Nu avem nevoie de sfinţi, doar de înţelepţi.“ Norman MANEA Nu ştim dacă actele ce au produs teroare la Paris şi în lumea largă, doar la suprafaţa lor …
Acest eseu n-ar fi fost scris dacă, acum mai mulţi ani, André Krauss, estetician cunoscut mie din cărţi, nu mi-ar fi spus, într-o discuţie, cîteva date esenţiale despre „un om deosebit“, Matei Gall. Timpul a facilitat, aproape de la sine, întîlnirea mea cu omul recomandat cu atîta căldură de acela despre care aveam să aflu, ulterior, că ştia atît de multe despre anii negri şi …
În această toamnă neobişnuit de blîndă, dar într-un climat al psihologiei publice deloc în acord cu natura, n-am putut să nu mă gîndesc la un om deosebit al culturii române: Toma George Maiorescu. Pentru apropiaţi, simplu şi uşor de recunoscut prin iniţialele TGM. În ceea ce mă priveşte, n-am utilizat nici odată în conversaţiile cu prietenii familiarul TGM. Poate pentru că mi s-a întipărit în …
Am convenit că răbdarea este o virtute morală, e adevărat, una problematică pentru omul actual, cel numit de unii şi om recent. Nu dorim deloc să intrăm în polemici inutile pe această temă (dacă, de pildă, actual ar fi, cumva sinonim cu recent şi dacă fiecare dintre cei doi termeni ar implica cumva şi cuvîntul decent) pentru …
Dacă ar fi să aplicăm un chestionar simplu omului de azi, unul referitor la tabloul virtuţilor morale, n-am fi, probabil, deloc surprinşi dacă nu am regăsi răbdarea printre opţiunile contemporanilor noştri. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, de ce nu mai este preţuită răbdarea i se pare oricui a fi ceva aproape de la sine …
În eseurile de pînă acum ne-a preocupat, în chip mărturisit, tema genezei binelui şi a răului. Pare şi este o temă grea şi, de ce nu, una aproape imposibil de a fi atinsă, în cîteva pagini, în centrul ei vital: natura moralităţii elementare, adică surprinderea începutului şi simţirii etice a fiecărei fiinţe omeneşti. În fond, aproape nimic nu …
În eseurile anterioare am îndrăznit să ne interogăm asupra creativităţii răului. Am plecat de la o constatare uşor de urmărit de oricine stă, din cînd în cînd, să se gîndească, măcar cinci minute asupra rostului său în lume: anume că, binele înseamnă limitare, reţinere, amînare a impulsurilor şi dorinţelor, în timp ce răul îşi asociază, dimpotrivă, nelimitarea, lipsa …
Acum, la douăzeci de ani după cotitura-ruptura din Decembrie ’89, nu se poate să nu mă gîndesc la şansă şi neşansă istorică, inclusiv la chipul în care norocul şi nenorocul moral s-au articulat în răstimp pentru etosul autohton. Despre ce este vorba? Despre ceva în legătură cu care s-a tăcut nepermis de mult în ultimii ani: rolul moral …
De unde şi de la ce anume începe orice discuţie, simţim noi, mai importantă pentru propria viaţă? Pînă să dăm un răspuns, cît de cît mulţumitor la această simplă întrebare, constatăm, mai întîi, că orice am fi (vîrstnici sau tineri, bogaţi sau săraci, puternici sau slabi, sănătoşi sau bolnavi, frumoşi sau urîţi şi altele asemenea) nu putem evita …
Tocmai am stabilit că ticăloşia este neobosit creativă şi că omul moral rămîne mereu perplex în faţa ei. Dar de unde vin ticăloşii parcă tot nu ştim, niciodată, îndeajuns. Ce se întîmplă, însă, cu apariţia persistentă în spaţiul public a indiferenţilor şi a cinicilor? Există, în acest caz, un loc uşor de identificat? Mai precis: de unde apare …
Tot limba şi experienţa sînt cele care ne ajută în căutarea portretului ticălosului. Rareori acesta este static, „încremenit“ sau nu „în proiect“. Dinamica vieţii îi este de cel mai bun ajutor lui, şi nu omului cinstit. Schimbările toate cîte sînt îi sînt favorabile pentru că aşa el poate susţine oricînd că are dreptate, uitînd tot ceea ce ţine …
De unde au apărut ticăloşii Iată o întrebare pe cît de simplă, pe atît de indignat perplexantă pentru tot mai mulţi dintre noi. Cum am putea accede la un răspuns, dacă nu apelînd la logica elementară Pe aceasta o acceptăm, în primă instanţă, toţi, fără excepţie. Dacă neticăloşii pun această întrebare, atunci ni se pare şi de …
