Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
O moarte care nu dovedeste nimic
- 15-02-2007
- Nr. 359
-
Florina PÎRJOL
- SOCIETATE
- 2 Comentarii
Pe 5 ianuarie, cind lumea era inca torpilata de aburul sampaniei si SMS-urile intirziate cu urari de an nou fericit continuau sa soseasca, ma intorceam acasa pentru a prinde ultimele clipe de viata ale tatalui meu. Nu despre compasiune sau tragedie sau resemnare sau exhibare indecenta a durerii va fi vorba in acest text. O relatare alba, corecta, sincera. Daca vreti, o corespondenta de spital, in genul corespondentelor de razboi de odinioara. Am fost acolo, am vazut si trebuie sa va spun. Pentru dumneavoastra nu va fi decit o poveste, un caz, o realitate absenta dintr-o Romanie cit se poate de prezenta. Pentru mine a fost viata, durere, umilinta, rusine, sila, furie, oboseala si, in cele din urma, neputinta. – Primii pasi… din ultimii Absurdul vietii: la 49 de ani sa cazi de la 3,5m… in cap si sa mori. Caramida nefasta, legile lui Murphy s.a.m.d. Nu tocmai: ne aflam pe teritoriul unui combinat chimic producator de cauciuc, falimentar in acest moment, teritoriu pe care se afla o schela subreda, periculoasa pentru orice muncitor angajat de respectiva firma. Protectia muncii functioneaza deficitar, caz de amenda substantiala, in eventualitatea unui control oficial, caz penal, daca ar mai fi existat energie si […]
un pret cumplit pentru un articol exceptional.
tata socru era bolnav cronic. medicul de familie monitoriza evolutia bolii. a constatat modificari galopante si l-a trimis la spital. era simbata. am chemat ambulanta. am ajuns la spital. doctorul de garda era in cabinet. a privit bolnavul, adus in carucior, stind pe scaun, cu miinile in buzunar. doctorul de familie pusese diagnosticul tromboflebita venoasa profunda. doctorul de garda, fara sa-l consulte ne-a trimis acasa, ca nu este nici un pericol. sa venim luni. am venit luni, alt doctor l-a consultat si a fost internat. acum era urgenta medicala. am cumparat toate medicamentele. asistenta m-a certat ca l-am adus tirziu, ca nu-i gaseste venele, ca nu-l tinem linistit. el se simtea din ce in ce mai rau, iar corpul i se racea continuu. am anuntat. intr-un tirziu au hotarit sa-l duca la reanimare. a venit o femeie cu un scaun. l-a bruscat. isi pierduse cunostinta. l-a scapat linga scaun. greu l-a asezat in carucior si a inceput sa alerge spre reanimare. l-au resuscitat. si-a revenit. era dezbracat si nu vroia nimeni sa-i dea o patura. la doua zile a murit. ma trimiteau de la o sectie la alta dupa actul de deces. un cosmar!