O pledoarie pentru specializare

Problema principală pe care programele universitare, mai ales cele dedicate unor științe clasice precum istoria, nu reușesc să o rezolve în sistemul nostru universitar este raportul dintre pregătirea pentru cercetare și instruirea generală, destinată cu deosebire carierei didactice preuniversitare. În aceasta rezidă esența chestiunii: topite în spectrul larg al studiilor generale, necesare profesiunii didactice, specialități care în alte sisteme universitare sînt de decenii (unele de peste un secol) consacrate, în România nu au nici o șansă de a se statornici în Universitate. Încă mai gravă este situația acelor domenii care nu au nici „șansa“ de a fi direct relevante pentru cultura și istoria locală (vezi națională). Așa se face că domenii considerate pretutindeni în lume ca fiind centrale pentru cunoașterea istorică – precum egiptologia, pe care de două decenii mă străduiesc să o reprezint în Universitatea bucureșteană –, în România, sînt tratate ca marginale, iar tentativele de a le introduce în programele de studii stau sub semnul unei singure permanențe: efemerul. Față de studiile clasice, egiptologia este o știință relativ tînără. Odată cu descifrarea scrierii hieroglifice, în 1822, de către savantul francez Jean-François Champollion, se poate vorbi de ea ca despre o nouă disciplină științifică. Încetul cu încetul, în majoritatea […]