O redescoperire a Braziliei
- 02-04-2002
- Nr. 110
-
Virgil Ştefan NIŢULESCU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
In seara zilei de 8 februarie 2002, printul mostenitor Frederik a vernisat, la Muzeul National din Copenhaga, expozitia Albert Eckhout – primele portrete ale brazilienilor. Expozitia reprezinta o surpriza chiar si pentru danezi si, cu atit mai mult, pentru ocazionalii vizitatori straini. Pentru deslusirea interesantei istorii care sta in spatele acestei expozitii este necesara o intoarcere in prima jumatate a secolului al XVII-lea. Olanda era, la acea vreme, una dintre cele mai dinamice puteri coloniale. Portughezii nu reusisera inca sa cucereasca, in intregime, Brazilia. Francezii, spaniolii si olandezii incercau sa-si stabileasca baze in zonele inca necontrolate de portughezi – aflati in deriva, dupa ocuparea tarii lor de catre spanioli, in 1581. Unul dintre acesti olandezi, Johan Maurits de Nassau-Siegen (1604-1679) – guvernatorul general al Noii Olande (colonie infiintata de Compania olandeza a Indiilor de Vest) si cunoscut, in istoria culturii, pentru intemeierea celebrului muzeu „Mauritshuis“ –, intreprinde, in anii 1637-1644, expeditii ce au dus la ocuparea unui teritoriu cuprins intre Maranhão si Sergipe, avind capitala la Pernambuco. Acest teritoriu a fost pierdut de ambitiosul guvernator in 1645, din cauza unei puternice rascoale a triburilor aborigene, dar tara sa nu a renuntat la pretentiile asupra Braziliei decit ca urmare a incheierii […]